
Parlamentarii care deţin locuinţă în Bucureşti sau Ilfov nu mai beneficiază de suma pentru cazare / Legea a fost promulgată
Parlamentarii care deţin locuinţă în Bucureşti sau Ilfov nu mai beneficiază de sumele forfetare pentru cheltuieli de cazare în Capitală, arată legea promulgată joi de preşedintele Nicuşor Dan.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor, în sensul excluderii de la dreptul de a beneficia de sumele forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti a deputaţilor şi senatorilor care au domiciliul sau care deţin, personal ori împreună cu soţul/soţia, în proprietate un imobil cu destinaţie de locuinţă situat în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov, precum şi a celor ai căror soţi/soţii deţin un astfel de imobil ca bun propriu, transmite Agerpres.
„Deputaţilor şi senatorilor li se acordă lunar, pe durata mandatului, pe bază de declaraţie pe propria răspundere, care reprezintă document justificativ, o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor, şi respectiv, al Senatului, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti. Cuantumul sumei este stabilit prin hotărârea birourilor permanente reunite ale celor două Camere, în funcţie de resursele bugetare ale fiecărei Camere. De aceste prevederi nu beneficiază deputatul şi senatorul care are domiciliul sau care deţine, el/ea sau soţul/soţia acestuia, în proprietate un bun imobil cu destinaţie de locuinţă, bun propriu sau bun comun al acestora, în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov”, se arată în lege.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.