G4Media.ro

Parchetul din Paris a deschis o anchetă împotriva preşedintelui Federaţiei Franceze de…

Sursa foto: Pixabay

Parchetul din Paris a deschis o anchetă împotriva preşedintelui Federaţiei Franceze de Fotbal, acuzat de hărţuire morală şi sexuală

Parchetul din Paris a anunţat marţi deschiderea unei anchete împotriva lui Noël Le Graët, preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF), acuzat de hărţuire morală şi sexuală, transmite News.ro. Potrivit parchetului din Paris, solicitat de AFP, luni a fost deschisă o anchetă pentru hărţuire morală şi sexuală în urma unui raport care îl vizează pe Noël Le Graët.

Acest raport a fost realizat la 13 ianuarie de auditorii Inspectoratului General pentru Educaţie, Sport şi Cercetare (IGESR), potrivit Le Monde.

Bretonul în vârstă de 81 de ani a fost retras din preşedinţia FFF la finalul şedinţei comitetului executiv din 11 ianuarie. Absenţa acestuia este în vigoare până la publicarea rezultatelor auditului comandat de Ministerul Sportului, programat în mod normal pentru sfârşitul lunii. Philippe Diallo, vicepreşedintele organizaţiei, este cel care asigură interimatul.

Le Graet, acesta a fost sub tirul criticilor după ce a afirmat că nu ar fi afectat dacă Zinedine Zidane ar prelua naţionala Braziliei, subliniind că dacă acesta l-ar fi sunat pentru a veni la echipa Franţei, în locul lui Didier Deschamps, nu i-ar fi răspuns.

De asemenea, în această săptămână impresara Sonia Souid a denunţat, într-un lung interviu acordat L’Équipe, comportamentul nepotrivit al lui Noel Le Graet. Agentul de jucători spune că Le Graet o vedea doar ca pe cineva cu „doi sâni şi un fund”.

sursa: News.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...