G4Media.ro

Pacienții fără simptome, externați mai repede. Nelu Tătaru: Pacienții COVID-19 asimptomatici vor…

sursa foto: Bundeswehr/ Facebook

Pacienții fără simptome, externați mai repede. Nelu Tătaru: Pacienții COVID-19 asimptomatici vor fi izolați acasă după 10 zile de spitalizare

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că va semna marţi un ordin de ministru prin care pacienţii Covid-19 asimptomatici vor fi izolaţi acasă, însă doar după 10 zile de spitalizare, transmite Agerpres.

Nelu Tătaru a explicat luni seara la Realitatea Plus că simptomele pot apărea şi în a cincea zi de la infectare şi de aceea pacienţii trebuie să fie supravegheaţi medical în spitale.

„La propunerea Grupului Tehnic din cadrul Ministerului Sănătăţii care se ocupă de evaluări, marţi voi semna un ordin de ministru prin care pacientul asimptomatic sau simptomatic uşor va beneficia de o internare de 10 zile. În a şaptea zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la zece zile se merge acasă. Dacă este pozitiv totuşi, dar cel uşor asimptomatic nu mai are simptome de cel puţin trei zile, la zece zile va pleca acasă cu izolare la domiciliu până la 14 zile sub supravegherea medicilor de familie. Acest ordin va fi semnat marţi, pentru a descongestiona spitalele, dar nu putem da un asimptomatic acasă în prima zi când s-a prezentat, pentru că nu ştim cum va avea evoluţia. Să lăsăm specialiştii să decidă dacă un caz este asimptomatic sau nu”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a adăugat că ieşirea în comunitate a unui pacient pozitiv este o asumare care trebuie să vină şi din partea Ministerului Sănătăţii, dar şi a pacientului respectiv, în contextul în care România are acum o transmisie comunitară accentuată.

sursa Foto: Bundeswehr/ Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Cum mai repede??? Ca protocolul in Timisoara e: test dupa 7 zile. Retest dupa 8 zile. Deci majoritatea dupa 8 zile erau externati. Acum arestati oamenii 10 zile minim in spitale??

  2. Si de ce trebuie sa stai neaparat 10 zile in spital? De ce nu stai acasa de la inceput? De ce trebuie sa consumi resurse aiurea in spital daca nu ai nimic??????

  3. Cred ca avem dreptul la o informare corecta, atat din partea presei, cat si a autoritatilor. Mai suntem, din fericire, persoane cu discernamant.
    Recomandare din martie a OMS : „If there are patients with only mild illness, providing care at home may be considered, as long as they can be followed up and cared for by family members. Home care may also be considered when inpatient care is unavailable or unsafe (e.g. capacity is limited, and resources are unable to meet the demand for health care services)”
    Sursa: https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/technical-guidance/patient-management

    Mai aveam diferiti postaci care zilele trecute incercau sa ne convinga de contrariu, fie dandu-se mari cunoscatori in domeniu si invocand studii din diferite parti ale Italiei – @bug, sau aplaudaci de partid, gen @lili.

    Cititi, verificati si pe urma concluzionati la ce tampenie suntem supusi in România, pe care culmea o mai si creditam.

    • Ce scrie acolo is chestii de bun simt, nu trebuie cine stie ce studii pentru a vedea anomaliile care se petrece in zilele noastre in spitale.

  4. Pe cine prostiti ma?
    In Timisoara procedura era: Testare la 7 zile, testare la 8 zile. Doua teste negative -> Pleci acasa. Acum stai minim 10 zile apoi astepti mila doctorului sa te lase acasa. In ce tara mai e asta bai baietzi?

  5. Daca acum nu era cine stie ce transmitere comunitara, sa vedeti de acum ce o sa fie. Pai ma baieti, voi credeti ca astia infectati o sa respecte regulile de izolare acasa? La ce tarabostes sunt unii dintre ei, nu m-ar mira ca unii sa organizeze petreceri chiar in ziua in care au fost externati. Cat despre supravegherea politiei, sa fim seriosi ca e jalnica. Vin si ei de trei ori pe zi cam la aceleasi ore si le zic la cei izolati sa-si scoata capul pe fereastra la o poza. Intre vizite sunt vreo trei patru ore in care baietii pot sa faca orice vor. In doua saptamani suntem inapoi la starea de urgenta.

  6. „nu putem da un asimptomatic acasă în prima zi când s-a prezentat, pentru că nu ştim cum va avea evoluţia”

    De unde stie smecheru Nelu cand s-a infectat asimptomaticu? Ca nu testeaza si familia asimptomaticului. Ei baga fraieru la arest si familia e incuiata in casa fara test. Daca era adevarat ce zicea Nelutu ar fi trebuit sa gaseasca apartamente pline de cadavre ale rudelor asimptomaticilor arestati.

    Tre’ sa fie o afacere imensa, e imposibil sa fie ceva unic pe planeta in Romania cu motive atat de retardate.

  7. am vazut in Libertatea cum Rares Bogdan si-a serbat ziua de nastere a fiicei cu 100 de invitati,
    fara masca, fara distantare, fara nici o regula si apoi vin si spune acest ministru functionar si bolnav de putere Tataru ca reguli, ca distantare, ca nu deschidem restaurantele si hotelurile si nimic, dar functioneaza principiul CIOCUL MIC CA NOI SUNTEM LA PUTERE.
    pentru prosti trebuie izolare, puscarie in spitale, containere si experimente.
    alegeri placute va doresc

  8. Lipsirea de libertate fara consimtamant a cetatenilor nevinovati este tot atentat la drepturile omului, chiar si daca scurtezi la 10 zile. Curtea Constitutionala foarte probabil va pune lucrurile in ordine de joi. Este un abuz foarte grav si un precedent foarte periculos.

  9. Singura care ne poate salva de data asta de acest guvern care atenteaza la drepturile omului,
    apropo ar trebuie dati in judecata, sunt CURTEA CONSTITUTIONALA. joi va fi sedinta.