Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a prezentat public, într-o postare pe Facebook, atât sesizarea primită din partea unui aparținător al unui pacient internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cât și răspunsul oficial al conducerii spitalului, formulat în urma unei anchete interne. Potrivit mesajului publicat de președintele Consiliul Județean Arad, acesta a fost informat că un pacient internat nu a avut pernă pe pat la momentul internării, iar aparținătorii ar fi fost nevoiți să cumpere una, transmite Radio Reșița, citată de Rador Radio România.
Iustin Cionca precizează că a solicitat explicații managerului spitalului, iar concluziile anchetei dispuse au fost comunicate și făcute publice chiar de el, prin postarea de pe Facebook.
„Am verificat sesizarea dumneavoastră, la spital. Pe secție nu mai erau perne curate. Infirmiera și asistenta responsabile de salon trebuiau să solicite lenjerie superiorului ierarhic, deoarece în stocul spitalului erau suficiente perne curate, și nu să vă trimită să cumpărați. Pentru că nu au respectat procedurile, cele două angajate vor fi sancționate conform prevederilor din Codul Muncii. Conducerea spitalului își exprimă dezaprobarea față de disconfortul creat și îi încurajează pe pacienti și aparținători să sesizeze eventualele probleme, medicului curant, medicului șef al secției sau asistentului șef.”
În aceeași postare publică, președintele Consiliului Județean Arad face referire și la eforturile financiare constante ale administrației județene, ale mediului de afaceri și ale societății civile pentru dezvoltarea spitalului, de la construcția de secții noi până la achiziția de aparatură modernă.
În opinia sa, comportamentul necorespunzător al unor angajați riscă să afecteze credibilitatea întregului sistem de sănătate publică din Arad, în ciuda investițiilor realizate.
„O spun foarte serios și foarte ferm: cer anchetă pentru fiecare abuz și pentru absolut fiecare derapaj, precum și aplicarea celor mai severe sancțiuni. Așa cum apreciem cadrele medicale care își fac treaba conștiincios, nu vom permite nimănui să își bată joc de efortul comunității arădene și de dorința de a beneficia de servicii medicale de calitate”, a transmis Iustin Cionca, în mesajul publicat pe Facebook.