Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Organizatorii UNTOLD anunță că următoarea ediție a festivalului va avea loc în perioada 4-7 august 2022, la Cluj-Napoca.
„UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume, își va deschide porțile în 2022, între 4 și 7 august. Timp de 4 zile și 4 nopți, sute de mii de fani din întreaga lume vor păși în tărâmul magic din Cluj-Napoca să se distreze alături de cei mai buni artiști internaționali ai momentului și nu numai. Organizatorii festivalului UNTOLD au început deja pregătirile pentru cel de-al șaptelea capitol care aduce povești și personaje noi din universul magic”, au transmis, luni, organizatorii festivalului.
„În 2021, UNTOLD a fost singurul mare festival de muzică din Uniunea Europeană care a avut loc și a adus în România cel mai bun line-up al anului. Peste 200 de artiști și DJ-i de top, printre care David Guetta, Martin Garrix, Alok, Afrojack, DJ Snake, Lost Frequencies și Steve Aoki, au urcat pe scena principală a festivalului, nerăbdători să-și revadă fanii, și au făcut show-uri special pregătite pentru ei. Peste 265.000 de participanți din peste 100 de țări ale lumii au resimțit libertatea, emoția și bucuria de a fi din nou împreună la un eveniment de amploare, marca UNTOLD, și au ascultat, în premieră, sute de piese noi ce abia așteptau să fie lansate”, se mai arată în comunicatul transmis.
Sursa foto: Facebook/ UNTOLD
Sa nu uitati ca vrea si Fritz si Allen sa bage bani la voi ca sa dezvolte Timisoara si Brasovul! O sa explodeze escrocheria cu Elrondul!
Poate
Super!
PS am uitat sa va multumesc pentru ratele bune de COVID din octombrie! Buna treaba! Voi si cu Boc, numarul 1! Respect!
Luați-vă bilete pentru ca atunci când se anulează din cauza ratei mici de vaccinare să primiți voucher pentru ediția 2023. Sau rugați-vă să avem un prim ministru la fel de cinic ca Cîțu care să modifice din pix prin DSP-uri numărul de infecții, iar pe baza raportărilor din pix să relaxeze restricțiile. Hai, doamne-ajută să fiți sănătoși.
Femeia cu mustață.
Cine da aprobare pentru asa ceva e complet nebun. Astea sunt focare de Covid, responsabile de multi infectati si morti. Dar totul pentru bani cat mai multi, nu?
Te-ai prins. Eu am o vorba si mai faina: „Orice pentru bani!”
Nu ai nici o dovada pentru prostiile pe care le sustii.
La vremea aceea , nu se mai prea purta masca in spatiile interioare, in toata tara.
Dar continua sa dai vina pe festivalul in aer liber, cu tineri si vaccinati. Te inteleg, e mai usor sa arati cu degetul cand nu te indica pe tine. Sau sa iti proiectezi gelozia
Faci parte din categoria alora care vor sa stea în beci următorii 1000 de ani? Ok. Cine te oprește?
Cel Mai tare festival de muzica electronica din lume !!!! Hateriiiiiii “eat your heart out “
Nici o dovada de focar covid. Toți vaccinați și responsabili. Nevaccinați stați acasă. Petrecerea continua .
Da, da. Distractie placuta! Si mai usor cu drogurili.
Organizare faina! Sa cunoasca si dealerii din timp programul, sa refaca stocurile. Respect Untold, respect Cluj!
SATANISTII primesc aviz de la stapani, dar vor interzice bisericile si MOSTELE SFINTE!
Traiesti in pestera? E liber la lins moaste de cand o inceput pandemia. Despre ce vorbesti?
Daca o sa inceapa pe 4 august inseamna ca de pe 2-3 o sa invingem pandemia din nou.
Pe mine sa nu ma astepte ca nu merg la concertul asta.
bine
Da, e bine? Incerci sa ma dresezi, Barbuska? Ti-ai dracu’ de sputnikar.
Da, e bine? Incerci sa ma dre.sezi? Ti-ai dr.acu’ de sput.nikar!
Pai de ce sa nu le dea voie. Nu spuneau organizatorii ca a fost cel mai sigur loc din România? Nu știm la ce, dar așa au spus ei și fiind din Cluj de la Boc trebuie sa ii credem, nu?
P.S. Ce îmi plac exagerările de PR: cel mai, cea mai, singurul, unicul, libertate, emoție, premiere…Iar UNTOLD-ul este campion…Nimeni nu mai este ca ei pe toată planeta. Ei fac totul perfect și la superlativ. Ce mandru sunt ca sunt român…