Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Locuitorii municipiului Cluj-Napoca sau investitorii interesați pot să vadă ce se poate construi într-o anumită zonă din oraș sau ce proiecte s-au aprobat recent: pe site-ul primăriei, la secțiunea Locuire s-a introdus o nouă secțiune – „butonul GIS”. Proiectul este la stadiu incipient, abia lansat, iar informațiile sunt încă puține. Cluj-Napoca este cel mai scump oraș din țară în ceea ce privește piața locuințelor, după cum relevă raportele imobiliare de specialitate și nu e străin de dezvoltări haotice. Orașul a funcționat ani de zile cu un Plan Urbanistic general depășit, s-a populat cu întregi cartiere noi, în care blocurile au luat-o înaintea infrastructurii adecvate și a serviciilor, fenomenul „blocuri între case” a iscat constant scandaluri urbanistice și există chiar și zone întregi în care s-au construit locuințe fără autorizațiile necesare.
Pe de altă parte, în materie de dezvoltare, merită menționat că primăria și-a deschis pentru cetățeni ședințele Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism și e municipalitatea cu cele mai multe concursuri de soluții lansate pentru obiective publice. „Butonul GIS” ar fi, de asemenea, un pas înspre facilitarea accesului la informații relevante în domeniu.
Citește integral pe economedia.ro
Putina lume stie, inclusiv institutii, ca este public si ar trebui sa poata fi usor de aflat de catre oricine continutul oricarei autorizatii de construire ori desfiintare. Atentie, intreg continutul trebuie sa fie public.
Sunt cateva primarii care au afisate pe site-urile primariilor liste cu aceste autorizatii.
Sunt primarii care nu fac publice aceste documente deoarece ascund multa mizerie sub pres, iar romanul nu intreaba de ce puz-ul e p+1 dar vecinul cu mot are p+3.
Ar trebui sa fie obligatorie afisarea acestor liste chiar pe gardul primariei daca primaria nu are conexiune la Internet ori site.
Si mai e un amanunt, dracii sunt in detalii, daca sunt publice autorizatiile de desfiintare e usor de aflat cine arunca deseurile pe camp.