Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În cadrul unei anchete conduse de Parchetul European (EPPO) la Iași (România), în această dimineață au fost efectuate douăzeci și cinci de percheziții domiciliare în orașul Focșani și în județul Vrancea, ca parte a unei anchete privind o presupusă fraudă legată de un proiect finanțat de UE pentru sprijinirea planurilor de afaceri ale tinerilor defavorizați, se arată într-un comunicat al Parchetului European, transmis G4Media.
Opt persoane au fost aduse la sediul EPPO din Iași pentru a fi informate cu privire la statutul lor de suspecți.
Ancheta, susținută de structura de sprijin a EPPO din România, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea și Inspectoratul Județean de Jandarmerie Vrancea, a revelat că un grup de persoane a fost implicat într-o presupusă schemă de fraudă legată de un proiect în valoare de 250 000 EUR (1 227 476 RON) finanțat din fonduri nerambursabile ale UE din Programul operațional Capitalul uman, care sprijină planurile de afaceri pentru întreprinderi nou înființate de tineri defavorizați.
Conform probelor, suspecții controlau o rețea de zece întreprinderi înființate pe numele unor tineri defavorizați pentru a obține în mod fraudulos subvenții europene. Zece tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, cu condiții de viață precare și un nivel scăzut de școlarizare, au fost identificați și coordonați pentru a participa la cursuri de antreprenoriat și a înființa formal companii. Aceste companii au semnat apoi contracte de subvenționare cu un partener de proiect, o mare companie din Focșani, în timp ce tinerii fondatori erau în mare parte necunoscători cu privire la natura pur formală a afacerilor.
Si la asta au furat unii!
Sunt probleme cu fondurile europene APIA accesate de fermieri pe documente false semnate de Primarul localitatii.
Se fura in draci ca nu-i control si Primarul protejat de partid face cam ce vrea.😮