G4Media.ro

Opt presupuşi membri ai unei grupări extremiste de dreapta, arestaţi în Germania…

Sursa foto: Pixabay

Opt presupuşi membri ai unei grupări extremiste de dreapta, arestaţi în Germania şi Polonia. Aceştia susţineau ideologii rasiste şi teorii ale conspiraţiei şi se antrenau pentru a lupta în scopul răsturnării statului german modern

Poliţia germană a arestat opt presupuşi membri ai grupării militante de extremă dreapta „Separatiştii saxoni”, relatează marţi agențiile Reuters şi dpa. Potrivit autorităţilor, aceştia susţineau ideologii rasiste şi teorii ale conspiraţiei şi se antrenau pentru a lupta în scopul răsturnării statului german modern, transmite Agerpres.

Cei opt au fost arestaţi în landul Saxonia (est) şi în Polonia. În cursul operaţiunii au fost percheziţionate circa 20 de proprietăţi şi alte percheziţii se desfăşoară în Austria.

Procuratura federală afirmă că organizaţia lor, „Saechsische Separatisten”, a fost creată în noiembrie 2020 şi din ea ar face parte „15-20 de indivizi cu o ideologie caracterizată de idei rasiste, antisemite şi parţial apocaliptice”.

Având convingerea că Germania este în pragul colapsului şi că va veni o „Zi Z” nespecificată când guvernul şi societatea se vor prăbuşi, gruparea se antrena pentru folosirea forţei la crearea unui nou sistem în Germania inspirat de naţional-socialism, susţin anchetatorii.

De asemenea, conform procurorilor, „grupuri de oameni nedorite” ar fi urmat să fie „îndepărtate din zonă prin metode de epurare etnică”.

Membrii grupării au participat în mod repetat la antrenamente paramilitare cu echipament de luptă, inclusiv arme de foc, şi şi-au procurat echipamente militare, inclusiv costume de camuflaj, căşti, măşti de gaz şi veste de protecţie, afirmă anchetatorii.

Ministrul german al justiţiei, Marco Buschmann, a calificat drept un „mare succes faptul că procuratura federală şi autorităţile de securitate au reuşit să descopere aceste planuri monstruoase şi să-i aresteze pe cei responsabili”, notând că această anchetă vine să amintească faptul că ordinea fundamentală a ţării este „ameninţată din mai multe părţi”.

Ministrul de interne german, Nancy Faeser, a subliniat la rândul ei că faptul că membrii grupării „au participat la antrenamente cu arme de foc şi au obţinut echipament militar arată cât de periculoşi sunt aceşti extremişti de dreapta”.

Între cei arestaţi se numără patru presupuşi membri fondatori ai organizaţiei, identificaţi ca Joerg S., Joern S., Karl K. şi Norman T.

Şapte dintre suspecţi au fost reţinuţi în interiorul sau în apropierea oraşelor estice Leipzig, Dresda şi Meissen, iar un altul în oraşul polonez de graniţă Zgorzelec.

Peste 450 de membri ai forţelor de securitate şi poliţişti au luat parte la operaţiune doar pe teritoriul Germaniei, a mai indicat procuratura.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...