OPINIE Numitorul comun pentru un manelist condamnat și întregul sistem românesc de cercetare: eșecul unor elite de a gândi critic în momente critice

Circa 3.500 de distribuiri, peste 5.000 de reacții și 1.200 de comentarii: pentru o memă oarecare din rețelele sociale, acestea sunt „rezultate” normale, dar pentru cercetarea românească reprezintă un record de atenție din partea publicului care, de obicei, uită că există și așa ceva în realitatea înconjurătoare. Sunt cifrele înregistrate în mai puțin de o zi de o postare publicată de un politician – actualul deputat, fost ministru USR al Economiei, Claudiu Năsui – care, în discuțiile fierbinți despre tăierile de cheltuieli necesare în sistemul public, a considerat oportun să verse o listă cu toate institutele și centrele de cercetare din țară. Fără discriminare, în ideea: iată de unde se poate tăia.

Ultima dată când s-a mai vorbit mult în spațiul public despre domeniul cercetării, fie și tangențial, a fost când cu robotul Ion, cel cu „inteligența artificială”. Promovat în vremea premierului Nicolae Ciucă, acela nu știa nici măcar să răspundă la întrebări despre plagiate și, după ce-a pozat de PR pe la câteva evenimente, a fost îngropat oricum de următorul premier Ciolacu, plictisit de atâta „inteligență”.

Acum, însă, nu mai vorbim despre jonglerii nevinovate care dau frumos în știri la televiziunile plătite de partide. Acum avem un politician, Claudiu Năsui, reprezentând opoziția democratică în ultimii ani, USR, un deputat specializat în finanțe și școlit în domeniu, potrivit propriului CV, la Paris și Milano.

În plină dezbatere despre urgența reducerii cheltuielilor bugetare, după ce va fi instalat un nou guvern, Claudiu Năsui a inclus, inițial, pe o listă mai largă de propuneri și tăierea granturilor și a finanțării de tip nucleu pentru institutele de cercetare. Câteva zile mai târziu, luni, 2 iunie, el a revenit cu o postare pe Facebook în care listează, de-a valma, toate institutele de cercetare-dezvoltare pe care le-a găsit, toate institutele academiei, zeci de centre și de stațiuni de cercetare, plus 1-2 „conexe”, precizând: „toate astea finanțate din banii dumneavoastră”.

Și susține, în mesajul său, că „cele mai mari salarii din statul român sunt în aceste institute (…) Salarii mai mari decât cel al președintelui SUA. Într-un caz am descoperit și un salariu mai mare decât toate salariile miniștrilor din guvern la un loc.”

Tot el se întreabă – deasupra listei în care sunt trântite de-a valma, de la Institutul de investigare a crimelor comunismului sau cele ce coordonează proiecte europene de infrastructură la stațiunile de pajiști, piscicultură și pomicultură de prin țară – „ei tot cercetează de 35 de ani.. Ce cercetează? Care e rezultatul?”

Dacă ar fi fost atent sau dacă ar fi întrebat, măcar, o inteligență artificială, ar fi aflat că există exemple de succes, fie ele și limitate ca număr, fie că vorbim de fizică nucleară (cu toate complicațiile de acolo) sau cele ce studiază ecosistemul Dunăre-Marea Neagră sau din diverse zona științelor umaniste.

Și poate n-ar mai fi omis, într-un mesaj în care dă cu barda în întregul construct al cercetării din România, de câteva detalii.

Citește articolul complet pe Edupedu.ro