
Operaţiune internaţională majoră împotriva criminalităţii cibernetice: peste 300 de servere destructurate şi mandate de arestare pentru 20 de suspecţi
Autorităţile europene, americane şi canadiene au lansat un atac coordonat împotriva celor mai periculoase variante de malware din lume, în cadrul operaţiunii globale denumite ”Endgame”, relatează Reuters, preluată de News.ro.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit Eurojust, agenţia UE pentru cooperare judiciară în materie penală, au fost destructurate peste 300 de servere la nivel mondial, au fost neutralizate 650 de domenii web şi au fost emise mandate internaţionale de arestare pentru 20 de suspecţi.
La acţiune au participat autorităţi din Germania, Franţa, Ţările de Jos, Danemarca, Regatul Unit, SUA şi Canada. Au fost identificaţi peste 36 de suspecţi, iar 20 dintre aceştia au fost deja puşi sub acuzare. De asemenea, au fost confiscate criptomonede în valoare de 3,5 milioane de euro.
În total, de la începutul operaţiunii în 2024, s-au sechestrat active în valoare de 21,2 milioane de euro.
Campania vizează aşa-numitul ”malware de acces iniţial”, programe utilizate pentru a pătrunde neobservat în sistemele informatice ale victimelor, deschizând astfel calea pentru atacuri ulterioare, cum ar fi instalarea de ransomware.
Operaţiunea Endgame va continua, au anunţat autorităţile, cu noi acţiuni de urmărire care vor fi comunicate prin site-ul dedicat al coaliţiei internaţionale.
Vineri, Germania urma să includă 18 dintre principalii suspecţi pe lista ”Cei mai căutaţi din UE”, în cadrul unei campanii de apeluri publice.
Aceasta este cea mai amplă acţiune globală împotriva reţelelor de botneturi de la intervenţiile din mai 2024 şi marchează un pas important în combaterea criminalităţii informatice la scară internaţională.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.