OP-ED | Mediator sau combatant? Dilema strategică a Pakistanului

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

În data de 11 aprilie, vicepremierul JD Vance ajungea la Islamabad pentru prima întâlnire cu delegația iraniană. Pakistanul a devenit practic centrul diplomației internaționale, mediind cel mai important dosar geopolitic și de securitate la nivel global, dupã ce Egipt, Turcia sau Oman depuseserã toate eforturile să obțină această postură.

Deși relația Pakistanului cu SUA este una volatilă, Islamabadul a reușit să cultive legãturile cu președintele Trump, valorificând lecțiile primului mandat al acestuia la Casa Albă. Acum, pakistanezii l-au nominalizat pe președintele american la premiul Nobel, au încheiat acordurile dorite de acesta privind mineritul și criptomonedele și au aderat la Consiliul Păcii. În relația cu Teheranul, Pakistanul este la rândul său o republică islamistă, nu recunoaște existența statului Israel și împarte o graniță destul de lungă cu Iranul. Nu în ultimul rând, Pakistanul are o relație specială cu Arabia Saudită și China, alte două țări puternic interesate de evenimentele din Hormuz.

Astăzi, think tankurile, presa și diplomații nu mai vorbesc de clasicele probleme ale Pakistanului, precum regimul militar sau terorismul. Opoziția internă este acum marginalizată, inclusiv arestarea fostului premier Imran Khan nefiind un subiect care să genereze presiune internațională semnificativă sau să afecteze noul statut diplomatic al Islamabadului.

În schimb, oficialii pakistanezi efectuează vizite urgente la Beijing, Ankara, Riad sau Teheran, țara fiind percepută tot mai mult ca un actor pragmatic, capabil să joace simultan pe mai multe fronturi și să capitalizeze rivalitățile marilor puteri. Această repoziționare îi oferă o vizibilitate fără precedent și o oportunitate rară de a-și redefini rolul în arhitectura de securitate globală, cel puțin pentru moment.

Miza Pakistanului este însă mult mai diversificată, Islamabadul încercând totodată evitarea implicării directe în conflictul militar. La rândul său, Iranul care are o serie de divergențe de securitate cu vecinul său, inclusiv în ceea ce privește dosarul balușc, are tot interesul să mențină Islamabadul angrenat în planul diplomatic.

În centrul acestei ecuații se află Arabia Saudită, unul dintre principalii parteneri și finanțatori ai Islamabadului, care tocmai a anunțat disponibilitatea de a oferi pakistanezilor un sprijin de 5 miliarde de dolari. Mai mult, în ajunul discuțiilor de la Islamabad, ministrul saudit de finanțe, Mohammed bin Abdullah Al-Jadaan, a efectuat o vizită scurtă în capitala pakistaneză, unde s-a întâlnit cu premierul Sharif, vicepremierul Ishaq Dar și șeful armatei, mareșalul Asim Munir.

Decizia vine după ce Emiratele Arabe Unite au retras capitalul financiar și blocat investițiile din Pakistan. Emiratele, precum alte monarhii din Golf, văd eforturile făcute de pakistanezi mai degrabă ca un favor făcut regimului iranian, în timp ce saudiții preferă pentru moment medierea printr-un partener apropiat în locul unei confruntări directe.

Poziția saudită este una strategică. În 17 septembrie 2025, la Palatul Al-Yamamah din Riad, Arabia Saudită și Pakistanul semnau celebrul acord Strategic Mutual Defence Agreement (SMDA), care, dincolo de cooperarea militară aprofundată, stipulează în mod clar că „un atac asupra unuia este considerat atac asupra ambilor”.

Practic, SMDA este un mini-NATO saudito-pakistanez, iar cum nici bine nu s-a uscat cerneala asupra documentului, Iranul a atacat Arabia Saudită în 2026 printr-o combinație de drone, rachete și lovituri asupra infrastructurii petroliere, bazelor militare și zonelor strategice, la care se adaugă presiunea navală în Hormuz.

În tot acest context, la scurt timp după declanșarea conflictului din Orientul Mijlociu, Riadul a confirmat oficial desfășurarea unei forțe militare pakistaneze la baza aeriană Regele Abdulaziz, conform obligațiilor SMDA, în timp ce pe 3 martie, vicepremierul pakistanez Ishaq Dar a declarat în Senat că țara sa are un pact de apărare cu Arabia Saudită și că a informat direct Teheranul, inclusiv pe ministrul de externe Abbas Araghchi, despre obligațiile asumate în acest cadru.

Dacă alegerea Pakistanului ca mediator a surprins inițial o parte din comunitatea internațională, argumentele din spatele acestei decizii sunt iată, mult mai complexe.

În aceste condiții, echilibrul rămâne fragil: Iranul a susținut abil rolul diplomatic al Pakistanului, acceptând temporar limitarea atacurilor și validând public eforturile de mediere, însă mai degrabă din calcul strategic decât din convingere, pentru a menține Islamabadul ancorat în logica negocierii și departe de o implicare militară directă. Pe termen scurt, acest joc de interese convergente avantajează toate părțile, dar riscul reaprinderii tensiunilor persistă dacă Pakistanul va fi împins să aleagă între obligațiile sale de securitate și rolul de mediator.