G4Media.ro

OP-ED Cine este “Stăpânul inelelor”? Și mizele anului politic 2020 în România

OP-ED Cine este “Stăpânul inelelor”? Și mizele anului politic 2020 în România

Agenda de politică internă a României pe anul 2020 cuprinde două exerciții electorale: alegerile locale și alegerile parlamentare la termen (sau anticipate). Rezultatul celor două scrutine electorale vor creiona resursa de putere politică a României pentru cel puțin un ciclu de 4 ani, în care exercițiul guvernării nu va fi apăsat de niciun scrutin electoral și, teoretic, puterea ar avea posibilitatea să pună în practică politicile de modernizare a României.
În materialul de față doresc să prezint elementele care pot să influențeze substanțial generarea sau nu a unei puteri politice competitive, cu o majoritate confortabilă, astfel încât România să aibă șansa unei guvernări coerente și performante cel puțin până în 2024.

Anul 2020 debutează cu două subiecte majore pe agenda politicii interne:

  • modificarea scrutinului electoral la alegerile locale din anul în curs, prin trecerea la alegerea primarilor în două tururi și la revenirea alegerii președinților de consiliu județean de către consilieri, respectiv
  • organizarea de alegeri parlamentare anticipate

Modificarea scrutinului electoral la alegerile locale din anul în curs urmărește maximizarea șanselor partidelor de dreapta și a partidelor mai mici (balama) într-un scrutin cu alegerea primarilor în două tururi și a președintelui de consiliu județean de către consilieri. Actualul sistem favorizează partidele care au primari și președinți de consilii județene în funcție.

Schimbarea modalității de organizare a scrutinului electoral în privința alegerii primarilor și a președinților de consilii județene nu are ca obstacol lipsa voinței politice, ce s-ar putea exprima prin asumarea răspunderii guvernului pentru modificarea legislativă în fața Parlamentului, ci o problemă de neconstituționalitate a unei posibile modificări.

Astfel, prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat pe o speță similară asupra modificării scrutinului electoral cu puține luni înaintea alegerilor locale, declarând legea ca fiind neconstituțională, neconformă cu standardele europene în materie. În motivarea deciziei, Curtea Constituțională arată următoarele:

  • “Dreptul la alegeri libere impune respectarea unor exigenţe, între care şi aceea a stabilităţii normelor juridice în domeniul electoral. Într-un plan mai larg, stabilitatea acestor norme constituie o expresie a principiului securităţii juridice, instituit, implicit, de art.1 alin.(5) din Constituţie, principiu care exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă…”

 

  • „Aceste principii cunosc o dezvoltare specială în ceea ce priveşte dreptul electoral, în considerarea importanţei acestuia, fiind subliniate în documente adoptate în această materie. Autorii sesizării invocă în acest sens Codul bunelor practici în materie electorală – Linii directoare şi raport explicativ, adoptat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni Plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), act care accentuează mai ales ”stabilitatea unor reguli mai speciale ale dreptului electoral, în special cele care reglementează sistemul electoral propriu –zis, componenţa comisiilor electorale şi constituirea teritorială a circumscripţiilor.” În acelaşi document se mai statuează că ”ar fi necesar a se evita, nu atât modificarea sistemelor de scrutin – ele pot fi întotdeauna îmbunătăţite – ci modificarea lor frecventă sau cu puţin timp (cel puţin un an) înainte de alegeri. Chiar în absenţa unei intenţii de manipulare, modificările vor fi dictate de interesele iminente ale partidului politic.
    Or, legea criticată, modificând cu mai puţin de un an înaintea alegerilor procedura de desfăşurare a acestora, se abate de la dispoziţiile invocate.”

Având această limită de constituționalitate, partidele de dreapta (unde există o fragmentare clară) vor fi în situația de a negocia candidați unici pentru funcția de primar și președinte de consilii județene, pentru a contracara avantajul candidaților PSD în funcție.

Bătălia pentru București, în special poziția de primar general, este cea mai importantă, cu o simbolistică și efecte majore asupra opiniei publice, a evoluțiilor electorale utlerioare. Pe când candidatul de stânga, primarul general în funcție, nu are niciun concurent care să-i ciugulească din voturi, pe partea dreaptă, fiecare dintre cele patru partide are propriul candidat (1 candidat membru de partid, 1 independent și 2 la încălzire/în teste).

Un exemplu pozitiv de soluționare a unei astfel de crize a fost procesul de coalizare a partidelor de opoziție din Ungaria în susținerea de candidați unici la alegerile locale din toamna anului 2019, unde, în cazul desemnării candidatului unic al partidelor de opoziție pentru funcția de primar general al Budapestei, s-au organizat prealegeri în două tururi (aproape 70 de mii de participanți în al doilea tur).

Prealegerile ar fi o soluție și pentru partidele de dreapta în cazul alegerilor locale din București, dar până acum este improbabilă aplicarea unei astfel de metode.

Dimpotrivă, este greu de crezut că liberalii, măsurați cu peste 40% din intențiile de vot în Capitală, vor susține un candidat care nu este membru PNL, ca atare își testează propria candidată la funcția de primar general. Plus, și-a construit propriul candidat, USR se vede nevoit să susțină un independent iar PMP are o poziție de forță, păstrând elementul surpriză. Până la urmă, și în Ungaria partidele de opoziție au reușit să formeze o coaliție electorală la alegerile locale din 2019 doar după ce au cunoscut de câteva ori gustul înfrângerii.

Desemnarea unui candidat unic pe eșichierul de dreapta în toată țara prezintă aceleași provocări, sistemul actual de scrutin generează o polarizare în câștigarea funcțiilor publice locale între candidații partidelor mari: PNL și PSD, cu mici excepții date de votul din zonele dominate de UDMR.

USR se află într-o poziție dificilă în demersul său de a sparge această polarizare. PNL poate fi mai expus unui “șantaj” electoral, deși USR, PMP și ALDE nu se află în situația de a câștiga poziții importante de primar sau președinte de consiliu județean, aceste partide putând periclita rezultatele candidaților PNL.

Alți factori de care depind rezultatele alegerilor locale țin de capacitatea de mobilizare a partidelor (structuri teritoriale) și de competitivitatea (notorietatea) candidaților pentru funcția de primar și președinte de consiliu județean. În cazul consiliilor județene, putem să avem situații extrem de nocive de coabitare: un președinte de o culoare, cu un consiliu cu o majoritate de altă culoare.

În ceea ce privește organizarea de alegeri parlamentare anticipate, se urmărește crearea unui nou Parlament, cu o structură politică funcțională, cu o majoritate clară, transparentă și coerentă, care să emane un executiv funcțional și predictibil.

Prin legea fundamentală, România a fost condamnată la coabitare între puterile statului, mai ales din 2005 și până în prezent. Astfel, cu foarte mici și nesemnificative excepții, am avut aceeași culoare politică la putere în Parlament – Guvern și Președinție.

Practic, încă după alegerile din anul 2000, am avut un guvern minoritar, din 2005 un guvern de o culoare și președinte de altă culoare, din anul 2007 un guvern minoritar cu un președinte de altă culoare, în anul 2009 am avut o pseudo majoritate guvernamentală în Parlament, după care un guvern și un președinte de aceeași culoare dar cu o majoritate volatilă în Parlament.

Guvernul Ponta și alianța USL au fost în coabitare cu Traian Băsescu, ulterior guvernul Ponta cu președintele Klaus Iohannis. Guvernul Cioloș și președintele Iohannis au fost în coabitare cu un Parlament în care nu au avut majoritatea. Guvernele girate de Parlamentul controlat de Liviu Dragnea au fost în coabitare cu președintele Iohannis.
Acum avem o formă de coabitare între Guvern – Președinte de o culoare politică și un Parlament cu o structură politică care nu exprimă o majoritate pentru Guvern, mai precis, avem un guvern minoritar.

În ultimii 20 de ani (dar cu predilecție din anul 2005), România nu a avut o axă de acțiune într-un consens politic între Parlament – Guvern și Președinte privind buna guvernare. Unii ar spune că această realitate este una sănătoasă pentru democrația din România, evitându-se acumularea puterii într-o singură mână, deși și acești ani au dovedit că sunt posibile derapaje de la principiile democratice prin concentrare nocivă de putere.

Acești ani au mai dovedit că cei trei actori (Parlamentul – Guvernul și Președintele) nu au reușit să genereze forme de coabitare în scopul unei bune guvernări, pe principii democratice, prin stabilirea unui consens pe o serie de priorități care să exprime un proiect de țară, ci mai degrabă au încercat să submineze rolul democratic al acestor instituții, compromiterea lor în opinia publică. În lupta lor pentru putere, exponenții acestor instituții au afectat întregul sistem administrativ și instituțional dar și a treia putere în stat: justiția.

De ce nu s-a reușit generarea unui consens pe subiecte de interes public între cei trei actori instituționali? Cauza principală este sindromul “Stăpânul inelelor”, cine deține PUTEREA? Președintele revendică poziția cu argumentul legitimității dobândite prin alegeri, a atribuțiilor constituționale, respectiv a faptului că este beneficiarul suprem al activității serviciilor secrete. Premierul are în schimb puterea asigurată de resursele și atribuțiile executivului.

În această dilemă/conflict, intervine termporar și Parlamentul, respectiv puterea judecătorească. Sindromul “Stăpânul inelelor” arată limitele sistemului regimului semiprezidențial din România, incapacitatea interpretării și aplicării acestui sistem într-o manieră cât mai puțin conflictuală, de echilibru.

Parlamentul a avut foarte mult de pierdut din această situație de coabitare nefuncțională, risipindu-și treptat puterile conferite de legea fundamentală, devenind deseori o anexă a guvernului în procesul de legiferare, ca urmare a utilizării de către executiv a instrumentului ordonanțelor de urgență și a asumării răspunderii guvernului pentru adoptarea unui proiect de lege în fața Parlamentului. Deteriorarea rolului legislativului a fost influențată și de contraselecția membrilor acestuia.

În România clasa politică nu și-a dezvoltat capacitatea și cultura de a se prezenta în fața electoratului pentru a genera o nouă structură politică legislativă funcțională, ca soluție la gestionarea unor situații de blocaj, de coabitare nefuncțională. Clasa politică preferă variante de guverne minoritare, într-o coabitare netransparentă care deseori devin blocaje de funcționare. Numim această situație stabilitate și predictibilitate.

În prezent, suntem într-un blocaj al coabitării dintre Parlament și Guvern. O expresie a acestui blocaj este și apelarea executivului la instrumentul asumării răspunderii în fața Parlamentului pentru adoptarea unor proiecte de lege. Însăși Curtea Constituțională a statuat că la această modalitate simplificată de legiferare “trebuie să se ajungă in extremis atunci când adoptarea proiectului de lege în procedura obişnuită sau în procedura de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgenţă.” (Decizia nr.1557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010)

Cu scopul de a recupera electorat, majoritatea din Parlament refuză alegerile anticipate, mizând pe erorile adversarului în exercițiul unei guvernări minoritare (punându-i bețe în roate), care trebuie să gestioneze o situație economică și socială complexă și se vede în imposibilitatea de a demara un proces de modernizare a României.

Mai mult, PNL trebuie să se adapteze din mers la noul rol pe scena politică, în condițiile în care nu mai are un adversar politic personificat în Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, la care să se raporteze în lupta politică.

Noul lider interimar al PSD adoptă un alt discurs, frecventabil, nuanțat și indirect critic la managementul politic al fostei conduceri, fiind un președinte de partid care absoarbe cu ușurință criticile liberalilor (efectul coccolino), care s-au trezit brusc luptându-se singuri pe scena politică, pierzându-și sacul de box personificat în Dragnea și Dăncilă. Pe lângă erorile de guvernare, în lipsa unui adversar personificat, au apărut și loviturile în gol ale PNL.

Nici în PNL pozițiile nu sunt unitare în privința anticipatelor, există ezitări și apar primele semne ale sindromului cine este “Stăpânul inelelor”, într-un limbaj al unui alt film celebru: “there is a disturbance in the force”
Dacă, totuși, PNL dorește și reușește să genereze organizarea de alegeri anticipate, trebuie să aibă în vedere cel puțin următoarele două aspecte :

  • acestea nu pot avea loc în aceeași zi cu alegerile locale (vezi interdicția impusă prin Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012 a CCR) iar
  • organizarea acestora cu două sau trei săptămâni înainte de alegerile locale ar genera o situație în care o persoană să candideze pentru mai multe funcții. (deputat, senator și primar, respectiv președinte de consiliu județean, consilier local sau județean – a se vedea Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012).

Dacă nu vom avea anticipate, vom fi în prezența unei coabitări aparent nefuncționale între legislativ și executiv, acesta din urmă apelând cât mai des la asumarea răspunderii în fața Parlamentului pentru adoptarea unor proiecte de legi.

Sistemul de scrutin electoral local și parlamentar conduce la o polarizare a reprezentării politice, două partide mari (stânga – dreapta), care se regenerează reciproc la putere, și în jurul căruia gravitează alte partide mai mici (desprinse din cele mari), UDMR și grupul minorităților naționale.

Actuala construcție nu permite apariția unor partide politice noi (antisistem) care să aibă șansa să spargă monopolul celor două partide tradiționale.

Concluzii

Miza anului electoral 2020 este generarea unei puteri legislative cu o structură politică care să creeze o majoritate transparentă și coerentă pentru învestirea unui guvern puternic, de aceeași culoare cu președintele în exercițiu.

Păstrându-și fiecare instiuție rolul său constituțional, această unitate în acțiune politică ar putea să constituie o precondiție pentru a iniția și implementa în mod efectiv un nou proiect de țară care să întrunească un consens național rezonabil – (de modernizare, care să urnească România din poziția de stat aflat la periferia Europei).

Fără a avea pretenția să epuizez prioritățile unui proiect de modernizare a României, în ordine aleatorie, următoarele domenii le consider vitale: educație, sănătate, marea infrastructură, reformă constituțională, codificarea legislației, justiția și reorganizarea adminstrativ teritorială.

Desigur, dezideratul inițierii și implementării unui proiect de țară rămâne valabil și este posibil (obligatoriu) și în cazul în care în urma anului electoral 2020, va rezulta o altă situație de coabitare între Parlament – Guvern – Președinte, în oricare dintre variante. Totul depinde de înțelepciunea și competitivitatea leadershipului politic al României!
Și totuși, nu uitați, rămâne întrebarea: cine este “Stăpânul inelelor”?

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

5 comentarii

  1. Tisztelt elnök úr, „picit az Alkotmánybíróságon a bírók” ismerhetnék „ez” ország Alkotmányát. Domnul președinte, judecătorii de la Curtea Constituțianlă @ar cam@ trebui să cunoască @Dreptul constituțional@

  2. Csaba tot apara PSD-ul, pe CTP il ameninta cu amenda, dar nebunei de Lia ii da doar avertisment.

  3. Multe ar fi de spus şi contrazis, dar nu am nici timp şi nici chef să mă extind prea mult:
    „În România clasa politică nu și-a dezvoltat capacitatea și cultura de a se prezenta în fața electoratului pentru a genera o nouă structură politică legislativă funcțională, ca soluție la gestionarea unor situații de blocaj, de coabitare nefuncțională. Clasa politică preferă variante de guverne minoritare, într-o coabitare netransparentă care deseori devin blocaje de funcționare. Numim această situație stabilitate și predictibilitate.”
    Despre ce clasă politică vorbim Domnule Asztalos??? Cei care îşi fac „sinecuri” (de la lat. „sine cura”), care încalcă, fentează legile votate chiar de ei. Le place să pescuiască în ape tulburi. Iar dacă nu aţi auzit până acum, atunci eu vă spun că: În România (ţara noastră) o lege, o normă juridică – până chiar şi „Sfânta Constituţie” – atât valoroază, cât se respectă. Că dacă numita clasa politică, (nu ZOON POLITIKON ci o speţă mai joasă), sau unii dintre ie vor altceva, atunci şi legea ad literam sau pe sărite, se interpretează altfel. Ca în lumea lui Maugli sau Tarzan. (Cu difernţa, că cei nominalizaţi erau copii rătătciţi, pe când aceştia sunt privilegiaţi şi nesimţiţi.
    Şi un ps.
    Dvs. sunteţi politician sau „tehnocrat”?

  4. Sa scrii atat de mult ca sa ajungi la nicio concluzie e ceva.

    • Interesanta afirmatie, dar de iertat in conditiile unui vadit analfabetism functional.

      Pe de alta parte, toata istoria veche si mai noua a romanilor a fost marcata de lupta neobosita si feroce in afara cadrului democratic, lupta intre clanurile economico-politico-mafiote mioritice dusa pentru putere si resursele economice privite ca un bun propriu. In statul roman si astazi totul este subordonat acestei lupte, iar toate institutiile publice nu sunt altceva decat arme folosite impotriva adversarului actual.
      Lipsa culturii (politice) si a moralitatii de tip occidental, care nu sunt inradacinate in mentalul colectiv de tip oriental, reproduce zi de zi conditiile pentru aceasta lupta. Pe de alta parte impiedica aparitia si accesul la putere a unei clase politice educate si oneste capabile sa dirijeze caruta in directia corecta.
      Acesta este capul „rautatilor” invocat atat de cronicarii din Evul Mediu, de prea putinii onesti de pe vremea lui Caragiale si declarativ, si de catre cei de azi.
      Diagnoza e cunoscuta, problema e ca nimeni nu doreste sa se supuna tratamentului: „Lasa, ca bine-i asa!”
      Tocmai din cauza asta proiectul de tara invocat de catre dl. Asztalos la Concluzii nici de data asta nu va avea sorti de izbanda: va ramana un etern si gol slogan electoral.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.