G4Media.ro

ONU: Rusia îşi consolidează controlul asupra teritoriilor ocupate din Ucraina printr-un „climat…

Sursa foto: Alexander NEMENOV / AFP

ONU: Rusia îşi consolidează controlul asupra teritoriilor ocupate din Ucraina printr-un „climat de teroare”

Rusia îşi consolidează în mod ilegal controlul asupra teritoriului ucrainean ocupat prin crearea unui „climat de teroare” cu practici precum detenţii arbitrare, omoruri şi tortură, a declarat pentru Reuters şefa misiunii de raportare a ONU trimise în Ucraina, transmite News.ro.

Vorbind înainte de publicarea unui raport cuprinzător al Misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina (HRMMU) în teritoriile ocupate de Rusia după invazia la scară largă din 2022, şefa misiunii, Danielle Bell, a declarat că încălcările drepturilor omului de către Rusia în această zonă au fost folosite pentru a îngrozi localnicii şi a-i determina să coopereze.

„Aceste acţiuni combinate de cenzură, supraveghere, opresiune politică, reprimare a libertăţii de exprimare, restricţii de circulaţie au creat un climat de teamă în care Federaţia Rusă poate să demonteze sistematic sistemele ucrainene de guvernare şi de administraţie”, a declarat Danielle Bell în interviul pentru Reuters.

La Moscova, menţionează Reuters, autorităţile ruse nu au răspuns imediat la o solicitare de a comenta principalele puncte ale raportului ONU, însă Moscova a negat în mod repetat acuzaţiile potrivit cărora forţele sale au comis atrocităţi sau au atacat în mod deliberat civili în timpul invaziei, despre care spune că este o „operaţiune militară specială”.

RUSIFICARE ÎN ETAPE

Rusia a ocupat peninsula Crimeea în 2014, iar grupuri separatiste proruse au ocupat două capitale regionale din estul Ucrainei în acelaşi an. Invazia din 2022 a dus la cucerirea de către Moscova a altor teritorii în estul şi sudul Ucrainei. În prezent, Rusia controlează peste 17% din teritoriul Ucrainei, unde trăiesc câteva milioane de persoane.

Observatorii ONU nu au avut acces în teritoriile ocupate, dar în schimb şi-au bazat constatările pe mai mult de 2.300 de interviuri cu persoane care locuiau în teritoriile ocupate, care au părăsit teritoriile ocupate sau care locuiau în zonele eliberate.

Danielle Bell a declarat că a existat o fază iniţială de încălcări ale drepturilor omului, inclusiv omoruri, tortură şi detenţie arbitrară a celor care erau percepuţi ca având legături cu forţele de securitate ucrainene sau a celor despre care se credea că sprijină Ucraina.

Această fază a fost urmată de campanii împotriva libertăţii de circulaţie, de întrunire şi de exprimare, a spus reprezentanta ONU.

În următoarea etapă au fost eforturi pentru a schimba toate instituţiile de stat importante în instituţii ruseşti, lucru despre care Bell a spus că a încălcat dreptul umanitar internaţional. Ca urmare, şcolile au fost forţate să treacă la limba şi programa şcolară rusească, iar sistemul de justiţie a încarcerat oameni în închisori ruseşti. Funcţionarii publici au fost forţaţi să se conformeze acestor noi sisteme, a spus ea.

ŞANTAJ ŞI DELAŢIUNI

Bell a dat exemplul centralei nucleare din Zapororjie, unde muncitorii au fost forţaţi să continue să lucreze chiar dacă nu doreau. „Atunci când s-au opus, s-au confruntat cu ameninţări, hărţuiri prin intimidare, ameninţări la adresa familiilor lor, iar unii s-au confruntat chiar cu arestări arbitrare, detenţie, tortură şi, în unele cazuri, moarte”, a arătat reprezentanta ONU.

De asemenea, Bell susţine că Rusia a determinat agresiv oamenii să ceară cetăţenia rusă: oamenii puteau obţine servicii precum asistenţa medicală, securitatea socială sau locuinţe închiriate doar cu un paşaport rusesc.

Mai mult, potrivit lui Danielle Bell, rezidenţii din zonele ocupate au fost încurajaţi să se spioneze unii pe alţii, iar pentru aceasta au fost create servicii online.

Bell a mai spus că Rusia a încercat să întrerupă legăturile de comunicare între ucrainenii din zonele ocupate şi cei din teritoriile controlate de Kiev. Combinat cu faptul că familiile nu au fost autorizate să călătorească pentru a-i vedea pe cei dragi, această situaţie a ţinut rudele „izolate unele de celelalte”, a declarat ea.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...