Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă luni la ora locală 15:00 (20:00 GMT) cu privire la criza umanitară în Ucraina, invadată de Rusia, la cererea preşedintelui francez Emmanuel Macron, relatează Agerpres, conform AFP care citează surse diplomatice.
Responsabili ai Departamentului ONU pentru afaceri umanitare şi ai Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi vor participa la această sesiune, a precizat un diplomat, sub rezerva anonimatului.
Franţa a cerut de asemenea ca secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, să intervină la această reuniune.
Cererea privind convocarea acestei reuniuni din partea Franţei, care a fost acceptată de Rusia, preşedinta în exerciţiu în luna februarie a Consiliului de Securitate, a fost susţinută de Irlanda, Albania, SUA, Norvegia, Regatul Unit şi Mexic.
Războiul declanşat în 24 februarie în Ucraina de Rusia ar putea provoca strămutarea a peste 7 milioane de persoane, potrivit unui comisar european. Afluxul de refugiaţi continuă să crească şi a determinat ţările europene să-şi multiplice structurile de primire şi să anunţe donaţii alături de celelalte state. SUA estimaseră recent la 5 milioane numărul de refugiaţi în cazul în care conflictul continuă.
Sursa foto: Twitter/ Antonio Guterres
Out cu Rusia din ONU!
P.S f.m.m M💩tz + clona mea re.tardata, care vor aparea imediat sa comenteze 😂
Dacă Kievul e încercuit de rusnaci, cui o să predați armele și ajutoarele trimise de occident?
Greu cu logica…..armata este împrăștiat ain toată tara!
ONU reformat sau desfiintat!
Reformat!