
ONU cere un armistițiu imediat în Gaza și presiune asupra Israelului, după veto-ul SUA în Consiliul de Securitate
În urma vetoului SUA în Consiliul de Securitate, Adunarea Generală a ONU a cerut joi un armistiţiu imediat în Gaza şi luarea „tuturor măsurilor necesare” pentru a face presiune asupra Israelului, relatează AFP.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Rezoluţia a fost adoptată cu 149 de voturi pentru, 12 împotrivă (între care Israel şi Statele Unite) şi 19 abţineri.
Atacurile armatei israeliene au ucis miercuri cel puţin 35 de palestinieni în centrul Fâşiei Gaza, cei mai mulţi dintre ei la un centru de distribuţie a ajutoarelor operat de Fundaţia Umanitară Gaza (GHF) susţinută de Statele Unite, potrivit informărilor unor oficiali locali din domeniul sanitar, notează Reuters.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marţi că s-au înregistrat „progrese semnificative” în eforturile de a asigura eliberarea ostaticilor rămaşi în Fâşia Gaza, dar că este „prea devreme” să se spere că se va ajunge la un acord.
În pofida eforturilor SUA, Egiptului şi Qatarului de a restabili un armistiţiu în Fâşia Gaza, nici Israelul şi nici Hamas nu au arătat disponibilitate de a ceda în privinţa cerinţelor lor de bază, fiecare parte dând vina pe cealaltă pentru eşecul de a ajunge la un acord.
Războiul a izbucnit după ce militanţi conduşi de mişcarea islamistă palestiniană Hamas au luat 251 de ostatici şi au ucis 1.200 de persoane, majoritatea civili, într-un atac comis pe 7 octombrie 2023. Campania militară a Israelului a ucis de atunci aproape 55.000 de palestinieni, majoritatea civili, conform autorităţilor medicale din Fâşia Gaza, şi a distrus mare parte din enclavă.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.