G4Media.ro

ONU anunță că va rămâne în Afganistan pentru a acţiona în numele…

Sursa foto: Unsplash/ Ehimetalor Akhere Unuabona

ONU anunță că va rămâne în Afganistan pentru a acţiona în numele bărbaţilor, femeilor şi copiilor din această țară

ONU şi-a reafirmat vineri „angajamentul de a rămâne” în Afganistan pentru a ajuta populaţia, în urma unei evaluări a funcţionării operaţiunilor sale în această ţară, lansată după interdicţia de a lucra pentru ONU impusă de regimul taliban femeilor afgane, relatează Agerpres.

La începutul lunii aprilie, ONU a anunţat că guvernul taliban le interzice angajatelor sale afgane, cărora nu li se aplicaseră până atunci măsurile de interdicţie aplicate ONG-urilor, să lucreze pentru această organizaţie internaţională pe întreg teritoriul Afganistanului.

Misiunea ONU în Afganistan (MANUA) a lansat apoi o misiune de evaluare a operaţiunilor sale, până pe 5 mai.

MANUA „îşi reafirmă angajamentul de a rămâne şi de a acţiona, în numele bărbaţilor, femeilor şi copiilor din Afganistan şi solicită donatorilor noştri să continue să finanţeze ajutorul de care are nevoie populaţia”, a declarat presei Farhan Haq, adjunctul purtătorului de cuvânt al secretarului general al ONU.

Într-o declaraţie emisă la Kabul, MANUA a condamnat din nou această interdicţie, care „subminează grav munca noastră, inclusiv capacitatea noastră de a ajunge la toţi oamenii care au nevoie”. Dar „nu putem renunţa, în pofida provocărilor”, a subliniat MANUA. Comunicatul adaugă că s-au realizat „consultări aprofundate cu mai mulţi actori afgani, inclusiv cu societatea civilă şi grupuri de femei, precum şi cu statele membre şi donatorii”.

„În acelaşi timp, continuăm angajamentul nostru concentrat, constructiv şi bazat pe principii cu autorităţile talibane de facto pentru a asigura anularea acestei interdicţii şi pentru a asigura siguranţa întregului personal ONU”, a adăugat misiunea.

„Pentru moment, putem spune pur şi simplu că entităţile ONU de pe teren în Afganistan continuă să discute despre modalităţi de lucru adecvate” şi că „operaţiunile umanitare continuă”, a spus Farhan Haq.”Politica noastră cu privire la personalul nostru va fi evaluată în mod constant”, a adăugat el.

După anunţarea acestei interdicţii, MANUA le-a cerut tuturor angajaţilor săi afgani, bărbaţi şi femei, să lucreze de acasă, dar alte entităţi ONU din ţară au „modalităţi diferite de a gestiona situaţia”, a spus el.

De la revenirea la putere în august 2021, talibanii au revenit la interpretarea austeră a islamului care a marcat prima lor perioadă de guvernare (1996-2001) şi au înmulţit măsurile draconice aplicate femeilor.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...