G4Media.ro

Omul de afaceri Petre Badea și Aedificia Carpați, trimiși în judecată de…

Omul de afaceri Petre Badea și Aedificia Carpați, trimiși în judecată de DNA sub acuzația că ar fi dat mită pentru ca statul să plătească lucrările executate / Compania și Badea resping acuzațiile

DNA anunță, într-un comunicat, că a dispus trimiterea în judecată a administratorului Aedificia Carpați, Petre Badea acuzat de cumpărare de influență și evaziune fiscală. În același dosar a fost pusă sub acuzare și societatea Aedificia ca persoană juridică. Procurorii DNA îl acuză pe Badea că în perioada 2010 – 2012 ar fi oferit unui membru al Parlamentului echivalentul în lei al sumei de 3.845.000 de euro, din care ar fi remis suma de 6.999.067 de lei ” în vederea asigurării plății lucrărilor pe care societatea Aedificia Carpați S.A. le efectua în cadrul unor contracte de reabilitare a unor instituții publice culturale din București”.

Pe de altă parte, compania Aedificia Carpați și Petre Badea resping acuzațiile și susțin că au cooperat cu procurorii pe durata anchetei și că au depus la dosar probe din care rezultă că nu există prejudiciu sau vinovății. Într-un comunicat al companiei se arată că Aedificia Carpați a indisponibilizat, punând la dispoziția statului în mod voluntar, suma de 2,257,764 lei, suma ce reprezinta valoarea presupusului prejudiciu invocat de parchet.

Redăm mai jos comunicatul DNA

”În perioada 2010 – 2012, inculpatul Badea Petre, în calitate de administrator al AEDIFICIA CARPAȚI S.A., a oferit unui membru al Parlamentului României (în prezent decedat) echivalentul în lei al sumei de 3.845.000 de euro, din care a remis suma de 6.999.067 de lei (echivalentul a 1.275.000 de euro), pentru ca acesta să-și folosească influența pe care o avea asupra unor înalți funcționari publici din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, responsabili să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea asigurării plății lucrărilor pe care societatea Aedificia Carpați S.A. le efectua în cadrul unor contracte de reabilitare a unor instituții publice culturale din București.

Ca urmarea a semnării, între statul român și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, a două acorduri-cadru de împrumut pentru executarea unor proiecte privind reabilitarea monumentelor istorice din România, între Ministrul culturii, cultelor și patrimoniului național și inculpata Aedificia Carpați S.A., reprezentată de către inculpatul Badea Petre, fuseseră încheiate mai multe contracte de execuție a unor lucrări.

Inculpatul Badea Petre și persoana respectivă au convenit ca plata acestei sume de bani să fie disimulată sub forma unui contract de consultanță pe care inculpata Aedificia Carpați S.A. urma să îl încheie cu o societate de avocatură, lucru care s-a și întâmplat. Ulterior, suma de bani a fost retrasă din cont și predată în numerar parlamentarului, în mai multe tranșe.

În aceeași perioadă, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, din dispoziția inculpatului Badea Petre, acel contract fictiv și plățile aferente acestuia (cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale) au fost evidențiate în actele contabile ale S.C. Aedificia Carpați S.A., fapt care a avut ca urmare diminuarea obligațiilor fiscale pe care inculpata le-a avut de plată către bugetul de stat.

Valoarea obligațiilor fiscale neplătite la bugetul de stat de către inculpata Aedificia Carpați S.A., ca urmare a acestor demersuri, este de 2.257.763 de lei (din care 1.354.658 de lei taxă pe valoare adăugată și 903.105 lei impozit pe profit), sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii.

În cauză, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile și mobile aflate în posesia ori proprietatea inculpaților Badea Petre și Aedificia Carpați S.A., până la concurența sumei de 2.257.764 de lei (cu privire la prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală).

La data de 25 mai 2018, inculpata Aedificia Carpați S.A. a consemnat la o unitate bancară, pe seama și la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, întreaga sumă asupra căreia s-a dispus sechestrul.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”

Redăm mai jos comunicatul Aedificia Carpați

”Compania Aedificia Carpati si directorul acesteia, dl Petre Badea resping categoric acuzatiile formulate de procurorii DNA in dosarul trimis astazi catre instanta de judecata.

Din insusi continutul comunicatului DNA rezulta inadvertente, contradictii si confuzii referitoare la presupusele fapte, asa cum sunt acestea descrise de procurori.

Pe durata anchetei compania Aedificia Carpati si directorul acesteia au cooperat prompt si transparent, au pus la dispozitie toate documentele si materialele solicitate, au furnizat inscrisuri relevante, astfel incat probele concrete ce demonstreaza ca nu exista, in fapt, nici prejudiciu si nici vinovatii se regasesc deja in dosarul cauzei.

Ca parte a atitudinii sale proactive si responsabile compania Aedificia Carpati a indisponibilizat, punand la dispozitia statului in mod voluntar, suma de 2,257,764 lei, suma ce reprezinta valoarea presupusului prejudiciu invocat de parchet.

Asiguram clientii si partenerii de afaceri ca activitatea companiei se va desfasura in continuare la parametrii de calitate si eficienta cu care acestia sunt obisnuiti si ii asiguram totodata ca cercetarea judecatoreasca va demonstra nevinovatia, atat a companiei Aedificia Carpati, cat si a directorului acesteia.”

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează