Home » Articole » Un şofer testat pozitiv pentru droguri a accidentat un pieton băut, care traversa prin loc nepermis pe un bulevard din Slatina

Un şofer testat pozitiv pentru droguri a accidentat un pieton băut, care traversa prin loc nepermis pe un bulevard din Slatina

Un şofer testat pozitiv pentru droguri a accidentat un pieton băut, care traversa prin loc nepermis pe un bulevard din Slatina
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Un bărbat în vârstă de 35 de ani care a accidentat un pieton pe un bulevard din municipiul Slatina a fost testat pozitiv cu aparatul drugtest, ce a indicat prezenţa a două substanţe psihoactive, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, transmite Agerpres.

Accidentul a avut loc luni după amiaza, pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza din Slatina, iar pietonul, aflat sub influenţa alcoolului, ar fi fost lovit în timp ce traversa strada prin loc nepermis.

- articolul continuă mai jos -

„Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Slatina, ar fi acroşat un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din aceeaşi localitate, care se afla în traversarea neregulamentară a străzii”, a precizat sursa citată.

În urma accidentului, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Testarea cu etilotest a arătat că şoferul autoturismului nu consumase alcool, însă pietonul avea o concentraţie alcoolică de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şoferul autoturismului a fost testat şi cu aparatul drugtest, ce a indicat prezenţa a două substanţe psihoactive, T1B THC şi T1C MDMA. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole