Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un ofițer de poliție din cadrul IPJ Constanța a fost plasat în arest preventiv sub acuzația de luare de mită pe 29 noiembrie.
Polițistul este acuzat că ar fi cerut șpagă directorului unui firme pentru că nu ar fi aplicat amenzile prevăzute de lege pentru neregulile descoperite în urma unui control.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Florin Simineanu, ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub suspiciunea de luare de mită.
Pe 3 noiembrie 2025, Florin Simineanu, în calitate de ofițer de poliție cu atribuții de constatare/sancționare a contravențiilor în cadrul I.P.J. Constanța – Serviciul de Investigare a Infracționalității de Mediu, a efectuat un control general pe linie mediu în cadrul unei societăți din jud. Constanța, în urma căruia ar fi fost descoperite o serie de nereguli.
La finalul controlului, polițistul a întocmit un proces-verbal de constatare fără a aplica o amendă contravențională și l-ar fi îndrumat pe directorul general al societății respective să remedieze problemele identificate.
„Ulterior, la data de 12 noiembrie 2025, inculpatul Florin Simineanu ar fi pretins directorului general al societății respective, remiterea în termen de 15 zile fie a sumei de 20.000 de lei, fie a sumei de 25.000 de lei, la alegerea acestuia din urmă, întrucât nu a aplicat sancțiuni contravenționale în cuantumul prevăzut de lege pentru neregulile constatate în timpul controlului menționat anterior”, susțin procurorii anticorupție.
Pe 28 noiembrie 2025, Florin Simineanu a primit de la persoana respectivă (martor în cauză), suma de 5.000 euro (echivalentul sumei de 25.000 de lei), ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
O zi mai târziu, ca urmare a propunerii de arestare preventivă solicitată de procurorii anticorupție, judecătorii din cadrul Tribunalului București au decis măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile față de polițist.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.