Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ucraina ar putea fi nevoită să fie de acord să renunțe la o parte din teritoriul ocupat de Rusia dacă dorește să adere la NATO, a declarat un înalt oficial al alianței, citat de Sky News.
Stian Jenssen, care ocupă funcția de șef de cabinet al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a adresat presei norvegiene în cadrul unei dezbateri care a avut loc marți.
Stoltenberg a evitat mult timp, cu prudență, întrebările despre ceea ce ar trebui să facă Ucraina pentru a pune capăt războiului.
Poziția sa a fost în mod constant că este de competența Ucrainei – nu a unor terțe părți – să decidă cum și când ar trebui să înceapă negocierile cu Rusia.
Dar, în timp ce Jenssen a reiterat această linie, a oferit indicii că Ucraina ar putea avea într-adevăr o cale de intrare în NATO.
Întrebat de ziarul norvegian VG dacă Ucraina trebuie să cedeze terenuri pentru a obține pacea statutul de membru NATO, Jenssen a sugerat că această întrebare a fost deja ridicată în cadrul alianței.
„Nu spun că trebuie să fie așa”, a spus el. „Dar aceasta ar putea fi o posibilă soluție”.
Dar această soluție ar fi direct contrară obiectivelor de pace declarate de președintele Zelenski.
Unul dintre cele 10 puncte ale așa-numitei sale formule de pace implică restabilirea granițelor Ucrainei, așa cum erau ele înainte de invazie.
Consilier Zelenski: Renunțarea la teritoriu pentru aderarea la NATO ar fi „ridicolă”
Mihailo Podoliak, consilier al președintelui Zelenski, a respins ideea o ca fiind „ridicolă”.
„Asta înseamnă să alegi în mod deliberat înfrângerea democrației, să încurajezi un criminal global, să păstrezi regimul rus, să distrugi dreptul internațional și să transmiți războiul altor generații”, a scris el, pe Twitter.
Daca Ucraina cedeaza teritorii acum, ca sa fie bine și sa nu fie rau in UE si NATO, nu va mai fi liniste in Europa. La fiecare 40-50 de ani orcii hrapareti vor porni iar cîte o razmerița armata sa mai acapareze niste teritorii. Trebuie pusi acum cu botul pe labe, eventual farîmițata federatia prin ajutarea secesionistilor.
Acest oficial trebuie expulzat în rusia .