Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Indemnizația de hrană devine măsură cu caracter social pentru angajații din sectorul public, inclusiv pentru cei din sistemul de învățământ, potrivit prevederilor Legii 141/2025, intrate în vigoare prin publicarea actului normativ în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie. Astfel, aceasta va fi acordată doar angajaților cu salarii nete de 6.000 de lei pe lună și mai puțin, față de pragul de 8.000 de lei net din prezent.
Legea 141/2025 prevede, în privința indemnizației de hrană, următoarele:
„Art. XV. — Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
5. La articolul 18, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 18. — (1) Ordonatorii de credite acordă lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare sunt de până la 6.000 lei net inclusiv, o indemnizație de hrană de 347 lei lunar. De acest drept nu beneficiază personalul căruia i se acordă alte drepturi de hrană, potrivit legislației specifice.”
Din 2023 pragul de acordare pentru indemnizația de hrană lunară era salariul de 8.000 de lei net. Indemnizația de hrană, pentru profesorii și angajații din Învățământ, se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 4.441 din 15 mai 2024, privind acordarea indemnizației de hrană personalului din sistemul de învățământ de stat.
La servicii și MAI nu se taie din banii de hrană?!
Eu trebuie sa.manance bine , indiferent de situația tarii. Ca nu doar toți angajații sunt in prima linie activi. Trei sferturi împing aerul prin birouri.
Nu e normal și corect. Tara nu se dezvolta cu serviciile și bastonul.
Cum, mă, angajații cu 6000lei net pe lună primesc și indemnizații de hrană, iar cei cu pensii de 3000lei consideră Anastasiu și Bolojan că au pensii mari și trebuie supraimpozitate?
Cum, mă, indemnizații de hrană? Dacă ai 6000lei nu ai pe ce-ți cumpăra hrana? Iar ăla cu 3000lei trebuie să mai dea statului din ei? Ala cu 3000lei pe ce-și cumpără hrana și medicamentele, că dacă e pensionar cu pensie de 3000lei nu e „special”, ci e și bătrân și bolnav?
Asta e reforma Dan – Bolojan? În bătaie de joc față de cei mai săraci? In timp ce inflația merge, odată cu creșterea TVA, către 9%. Ce-i, mă, bătaia asta de joc?
@Baliza – Da’ tu stii ca e foarte gresit sa compari pensia cu venitul din perioada activa, nu?
Poti sa verifici orice tara din lume, rar de tot pensia depaseste 50% din venitul din timpul activitatii, chiar si in Norvegia (acolo sunt cele mai mari pensii), raportat la venitul mediu e cca. 50%. In schimb, puteai sa incepi direct sa compari pensiile de contributivitate cu alea speciale, abia aici sunt inechitatile din Romania.
Apropo, ala cu 3000 de lei nu da nimic, doar ce depaseste e baza de retinere
Tara asta e putreda in toate fibrele ei. Sunt oameni cu cateva sute de lei pe luna si imbuibati cu ajutoare la salarii de 6000. Si toate sub marca social-democratiei.
Si gradatii?!? Oricum, „indemnizatia” asta de hrana este o porcarie platita din taxe si impozite, nu inteleg de ce „burta” unora este mai „speciala” decat a altora…daca vrei sa cresti venitul salarial fa-o in mod cinstit si „la vedere” prin marirea salariului nu prin artificii (tot felul de indemnizatiisi sporuri) nascocite de mafia sindicala.