Home » Articole » Oficial de la Budapesta: Solicitarea de autodeterminare a secuilor nu este o aspiraţie fără precedent, deoarece modele de autonomie similare funcționează deja în mai multe state membre ale Uniunii Europene

Oficial de la Budapesta: Solicitarea de autodeterminare a secuilor nu este o aspiraţie fără precedent, deoarece modele de autonomie similare funcționează deja în mai multe state membre ale Uniunii Europene

Oficial de la Budapesta: Solicitarea de autodeterminare a secuilor nu este o aspiraţie fără precedent, deoarece modele de autonomie similare funcționează deja în mai multe state membre ale Uniunii Europene
Sursa Foto: Facebook/ Árpád János Potápi
Ascultă articolul

Cauza libertăţii secuieşti este o cauză comună a maghiarilor de dincoace şi de dincolo de graniţele Ungariei, a declarat, vineri, secretarul de stat pentru politică naţională, János Árpád Potápi, cu prilejul Zilei Libertăţii Secuieşti.

Secretarul de stat a subliniat în comunicatul său remis Agenţiei de Presă MTI: „Nu numai că ne inspirăm din atitudinea poporului secuiesc, dar primim și un exemplu de la comunitățile secuiești-maghiare despre cum ar trebui să păstrăm identitatea noastră națională. Acolo unde flutură steagul secuilor, fiecare maghiar este acasă. Aşa cum îi sprijinim pe secui, aşa sprijinim toate comunitățile maghiare pentru ca acestea să folosească și să poată folosi simbolurile identității lor”.

- articolul continuă mai jos -

János Árpád Potápi a subliniat: Solicitarea de autodeterminare a secuilor nu este o aspiraţie fără precedent, deoarece modele de autonomie similare funcționează deja în mai multe state membre ale Uniunii Europene. Şi aceste exemple demonstrează, de asemenea, că, dacă o comunitate națională dispune de autodeterminare și își poate exercita liber drepturile necesare pentru dăinuirea sa, aceasta nu slăbeşte, ci mai degrabă întăreşte țara respectivă.

În opinia secretarului de stat ungar, secuii, care au apărat graniţele ţării noastre timp de o mie de ani, şi până în a doua parte a secolului XIX, au avut autonomie pentru scurt timp chiar şi în timpul României comuniste şi merită să fie sprijiniţi în lupta lor pentru dăinuire. Uniunea Europeană a declarat în repetate rânduri că nu intenționează să ia măsuri pentru protejarea comunităților naționale.

Noi, maghiarii, trebuie să susținem comunitățile noastre, fie că este vorba de solidaritate pentru comunitatea maghiară din Transcarpatia, aflată într-o situație dificilă din cauza războiului, fie că este vorba despre sprijinirea cauzei compatrioților noștri secui.

Secuii, ca și celelalte comunități naționale maghiare din Bazinul Carpatic, pot conta pe sprijinul Guvernului ungar, a conchis János Árpád Potápi.

Sursa: MTI/ Rador/ Traducerea: Rozália Gănciulescu

 

Comentarii
  • Da, asa este, de exemplu modelul Corsica.

    • Exact la corsicani ma gandeam si eu.

    • Andrei Celalalt

      Dar corsicanii i-au discriminat vreodată pe francezi pe criterii etnice?
      Ungurii au mai avut autonomie în zonă și au folosit-o ca să discrimineze alte etnii. Nu se va mai repeta.

    • E vorba nu de Corsica (unde corsicanii au si omorât francezi pe criterii etnice si invers) dar mai degraba de Tirolul de Sud in Italia (minoritatea Austriaca. Aici au fost cateva atentate cu bomba la unelel tuneluri si la reteaua de aliumentare de inalta tensiune inainte de aprobarea statului de autonomie cu 2 victime colaterale), Insulele Aland in Finlanda (minoritea suedeza – asu facultate de stat in limba suedeza in Turku – Abo Academy), Insulele Faeroe in Danemarca. Exista si in Spania regiunile autonome Catalunia si Regiunea Autonoma Basca cu parlamente regionale sau chiar guverne regionale. Bascii au ucis sute de persoane in atentate in anii 70-80 ). Mentionez ca niciuna din aceste tari nu se defnesc ca tari federale.

  • Fast and Curious

    Iată cum tema naționalistă e folosită de liderii politici pt a ascunde mizeria. Ungaria a avut printre cele mai mari rate ale inflației, piața imobiliară s-a prăbușit, au probleme economice grave din cauza regimului corupt, dar e o țin langa cu autonomii și alte prostii de-astea.

  • Adriana Negureanu

    Dupa „Tinutul secuiesc” acu’ urmeaza „poporul secuiesc” iar marii patrihoti ce ne conduc ….malc! Iredentismul maghiaro-orbanist isi face de cap in Romania iar „ai nostri” ridica osanale lui putin, mai pe fata, mai asa, hAUR-isto-„cetatenesc” prin „dos” (vezi comentarii/sondaje de opinie/pozitii in Parlament). Tara frumoasa, pacat de ea…!

  • „Autodeterminare”????
    Ziceti mah pe fata,ca vreti si voi in Harghita si Covasna ce a facut seful sefului vostru in Crimeea,Donbas,Osetia de Sud sau Cecenia.
    Numa’ ca nu se poate,vedeti-va de saracia voastra ca poate se satura ungurii de Orbanistanul putinist si vor inapoi in Ungaria europeana.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole