Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Numărul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate a urcat la 75.769 la finele lunii iunie (mai mult cu 1.420 copii comparativ cu 30 martie 2022), conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), citate de Agerpres.
Dintre aceștia, numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate era de 12.706, cu 760 mai mulţi comparativ cu situaţia din martie,
Dintre cei 12.286 de copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 11.870 se aflau în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsuri de protecţie, restul fiind plasaţi la un asistent maternal, centre de plasament sau alte familii ori persoane.
Conform sursei citate, un număr de 53.743 de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate, iar dintre aceştia 51.560 de copii erau în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie. În acelaşi timp, 1.282 de copii se aflau în sistemul de protecţie specială, cum ar fi în grija unui asistent maternal, în centre de plasament sau la alte familii/persoane.
Asta este f bine daca un rruman este la sparanghel , tara are nevoie de valuta …. sper ca sclavii sa cheltuiasca euroii castigata in strainatate in tara ..cand vin sparaghelii si capsunarii in tara imi creste afacerea cu gogosi de 5 ori …adevarul este ca si eu cresc pretul la gogoasa de 2 ori
🙂