Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Educația sexuală așa cum se desfășoară ea, acum, în cele mai multe școli ale lumii este insuficientă și ar trebui să atingă unitar probleme de context social mai larg – de la bullying la violență domestică, de la consimțământ la consumul media, argumentează într-un nou raport pe teme de educație Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa (OECD). Apelul vine în condițiile în care România a ajuns să discute la nivel de Curte Constituțională o interdicție a referirilor la identitatea de gen în școli, iar educația sexual-sanitară a devenit minge de ping-pong legislativ între parlament și președinție.
La nivel național, abordarea temelor legate de sexualitate în școli a fost ținta unor acțiuni legislative care au produs consternare în mediile academice:
La nivel internațional, lucrurile stau altfel, după cum reiese dintr-un nou raport OECD ce tratează rolul educației sexuale în școlile lumii, raport dat joi publicității. Acesta notează că, în cele mai multe țări, se face simțită o creștere a programelor de educație pe teme de sexualitate în unitățile de învățământ, evoluție “importantă”, dar insuficientă: la fel de importantă este, potrivit experților organizației internaționale, “abordarea contextelor sociale reale în care se dezvoltă relații, dar și normalitatea plăcerii contactelor afective și sexuale.” O astfel de abordare cuprinzătoare nu este numai aliniată intereselor și drepturilor copiilor și adolescenților, ci impune respect față de drepturile, demnitatea și siguranța tuturor indivizilor, arată documentul citat.
Valeu! noroc ca poporul vrednic drept credincios si-a ales la timp Campionul, sub forma partidului Haur, sa duca lupta cu globalismul pervertit lgbt.
Banuisc că tu ai fost școlit, știi cum stă treaba cu educația sanitară, cred că te-au învățat că dacă te protejezi când te arzi în chec nu iei sindromul imunodeficienței umane dobândite, nu?
Poate ar trebui precizat că educație sexuală nu înseamnă că-i învață cum se face sex. Mulți oameni rezonabili nu știu asta și se panichează.
pai sa te tii de comentariile votantilor AUR ! urmeaza indignate !
Ba da, exact asta îi învață. Altfel educație contraceptivă se face demult în școli. Urmăriți manualele de educație sexuală din SUA, de pildă, să vedeți ce imagini explicite sunt acolo. Și nu numai, prin educație sexuală vor să introducă și educația de „gen”, adică să-i înnebunească pe copii că nu știu ce sunt, că pot să-și schimbe identitatea, că e normal să se identifice cu nu-știu-ce…
@Ana
Ai vreo dovadă că așa se întâmplă? Un link către ceva manuale ar fi foarte util.
@Ana ai copii? Eu am, au trecut prin sistemul elvetian care include educatie sexuala in scoala si nu cred ca le-a prins rau cursul de igiena si anatomie din clasele mici de la care s-a trecut progresiv la educatie sexuala. Identitatea de gen e o alta poveste pe care nu stiu daca as sustine-o.
Ana sigur are mere.
@ Alina M
https://www.dailymail.co.uk/news/article-5645853/Sex-education-childrens-book-detailed-outline-birds-bees-divides-parents.html
https://www.buzzfeed.com/pedrofequiere/this-sex-education-book-for-kids-is-tearing-parents-apart
http://cbldf.org/2016/04/oregon-school-bans-sex-ed-book-disciplines-librarian-who-bought-it/
@gp
Da, am un copil. Tocmai de aceea mă interesează subiectul. Nu cred că e nevoie ca fetița mea să fie expusă de la vârste fragede unor asemenea subiecte. Asta nu înseamnă că susțin teoria berzei până va fi adolescentă! Toate la timpul lor. Și noi am fost adolescenți și am descoperit firesc ce e viața sexuală. Nu a rămas nimeni cu sechele pentru că în anii 90, când eram elevi, nu am făcut educație sexuală în școală.
Despre igienă și anatomie, am mai spus-o, li se explică și acum în școală. Și pe vremea noastră ni se țineau astfel de cursuri.
Educatie de gen, să învețe micuții că-i normal să te freci în fund
ii învață vreun popă, daca nu reușește in scoala.
Vezi că bisercia a pus bazele școlii românești, păcat ca puți a prostie
mai citește geneza învățământului românesc.
Valeu.
Cand OSCE desființează comportamentul anticonstituțional al lui Werner, nimic.
Acum a zis OCDE si trebuie sa stam imediat aplecați (ups) limba asta română.
Ce se facea umanitatea fara educatia asta sexuală controlată?
Disparea ,nu?
Tara e in groapă. Deficit 10 la suta.
Creștere economică ioc, iar noi stam de fumigene.
Permite-mi sa incerc o conexare intre educatia sexuala si asa zisele subiecte de actualitate pe care le invoci, care sa faca discutia despre ed. sex. irelevanta.
Ed sex insuficienta/inexistenta poate arunca multi indivizi sau familii in situatii economice grele, care se insemne atat un trai dificil pt fam cat si o presiune economica cu asistenta sociala pt stat. Multi copii facuti din prostie sau alocatie fix asta inseamna – neajutorare personala si neimplinie + povara pentru stat. Sau poate nu stii ca statul e in groapa si din cauza dezechilibrelor sociale : natalitate mica, emigrare, tineri needucati si necompetitivi etc.
Nu ar fi nici problemă predarea educației sexuale in școli, problema e ce anume se va introduce in programă pe lângă raportul sexual, consecințe, prevenția sarcinilor nedorite, și anume porcăria aia cu identitatea de gen. Adică îți trimiți băiatul la școală și îți vine acasă și zice că e fată sau invers. BOR de aceea se împotrivește educației sexuale, pentru că sub termenul general de educație sexuală se vor găsi numeroase ONG -uri care să introducă toate porcăriile in programă. În loc să fie prezentate strict elemente de anatomie și medicină cu privire la reproducere, educația sexuală s-ar transforma într-o disciplină ideologizată.
Cea mai bună educație e practica. Propun să se angajeze actorii de filme porno care circulă pe net
Ce comentarii! Elvetienii au ore de educatie sexuala pe aceiasi balanta cu cele de educatie religioasa in scoli incepand din clasa a IIa. Educatie civica ( aia de care depinde prezenta la vot si nu numai) incepand din clasa a V a.
Gata începe promovarea trasusului în dos și lingerea precum pisicuțele identitatea de gen feminin, neutru și masculin.Mwee ghăo zarilor lgbt 🏳️🌈👎
Gata începe promovarea trasusului în dos și lingerea precum pisicuțele identitatea de gen feminin, neutru și masculin.Mw ee ghăo zarilor lgbt 🏳️🌈👎
Bravoo începe promovarea trasusului în dos și lingerea precum pisicuțele, identitatea de gen feminin, neutru și masculin.M Ui E lg btq
Nu-i nevoie in Romania, noi suntem « originali ». Educatia sexuala o fac preotii pedofili si parintii incestuosi. Nu degeaba traim intr-o Romanie « educata » si « normala ».
Lasatii sa se cupleze la petreceri sau excursii etc. De ce vreti sa-i faceti din start LGBT🤢??? Gotta get’em young! Macar daca la teza s-ar da kamasutra ar fi chiar bine🤣
Am văzut de curând documentarul TRANSHOOD. Merită urmărit pentru că, deși probabil se dorește a veni în sprijinul ideologiei „de gen”, mai curând scoate la iveală abuzul asupra unor copii nevinovați cărora li se bagă în cap de la 3-4 ani de către proprii părinți că sunt altceva decât s-au născut. Bieții copii acceptă ce le zic părinții, evident din dorința de a primi aprobare și atenție. Acei părinți sunt niște monștri, ar trebui internați la ospiciu. Unii copii își revin pe masură ce se maturizează, dar alții, cărora li se administrează tratamente hormonale, sunt pierduți…
Fratică trebuie musai educație sexuală.
Copilul trebuie de la 3 ani să afle că nenea cu pene este normal .
Și că este depășit să crezi ca baiatul este de genul masculin iar fata.
Nu există așa ceva baiatul poate fi fată și invers.
Fratele meu trebuie să facem ce vrea Iropa .
Azi botniță mâine cip.
Pas cu pas.
Noi nu suntem demni de euro, Schengen sau OECD – deci nu ne intereseaza ce au de zis oecedistii.
N-am retinut bine, parlamentul face ping si presedintele face pong, sau invers ?
Așa scrie in titlu „președintele și parlamentul fac ping-pong”
N-am reținut prea bine, președintele face ping și parlamentul pong, sau invers ?
Totusi, pentru ca egalitatea de sanse sa fie reala ar trebui ca femeile sa poata deveni preoti. Daca pot sa activeze in armata, politie sau jandarmerie, de ce sa nu poata sa fie si femei-preot(bineinteles sa poata si sa promoveze in ierarhia bisericeasca).
Pot sa va fac si raport sinteza cu tot cu concluzii, pe realitatea biologica si cea educationala a deviatiilor sexuale. Cam 5% din populatie se naste asa la creier. Pe aia trebuie sa-i acceptam cum sunt, dar in nici un caz nu trebuie sa-i reeducam pe cei heterosexuali pentru ca la cel putin 10% din polulatie acest lucru are succes si te trezesti ca ai de 3-5 ori mai multi cu deviatiuni sexuale decat ar trebui sa ai pe fond biologic.(ref. la orientare homo vs hetero nu S&M sau pedo alea sunt alta mancare de peste)