Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liberalii cer Consiliului pentru Combaterea Discriminării să oblige Ministerul Educației să anuleze prevederea care trimite elevii cu media de admitere sub 5 la profesională. PNL București a sesizat CNCD cu privire la obligativitatea de a urma școala profesională impusă anul acesta de Ministerul Educației elevilor care susțin Evaluarea Națională și obțin o medie de admitere sub 5. “Ca președinte PNL Sector 2, expert în domeniul educației naționale și profesor în învățământul liceal, apreciez că prevederea care face referire exclusiv la admiterea în învățământul liceal de stat este pe deplin discriminatorie”, susține Monica Anisie.
“Un elev care a obținut la evaluarea națională mai puțin de nota 5 (cinci) are totuși posibilitatea de a se înscrie în învățământul liceal privat cu taxă, indiferent de media de admitere dacă părinții acestuia își permit, financiar, acest lucru. Acest subterfugiu legislativ, permis de actul normativ emis de Ministerul Educației Naționale (MEN), îi discriminează direct pe elevii care provin din medii defavorizate și nu își permit să achite taxele la învățământul privat, pentru continuarea studiilor liceale ale copiilor lor”, atrage atenția președintele PNL Sector 2, Monica Anisie.
Asa sustine PNL-ul meritocratia.
Dar cand faci repartiție computerizata in ordinea mediilor, nu tot „discriminare” se numeste? Cum ati vrea sa ii repartizeze? După culoarea ochilor? Au facut ei multe prostii, unele mai mari ca ei, dar asta e o măsură corecta. Lăsați gargara politica, cand e corect, e corect, indiferent cine a luat măsura.
Panflet
Penelistilor, chiar sunteti idioti?
Asta e una din putinele masuri bune luate de pesede iar voi vreti sa o anulati?
Unde e discriminarea?
Discriminare ar fi daca unii elevi indiferent ce ar face, nu ar fi admisi la liceu.
Dar asa, stiu ca trebyie sa invete, deci sa invete.
Dar se pare ca si voi penelistilor sunteti analfabeti functionali ca nu aveti proprietatea termenilor. Puneti mana pe dictionar si vedeti ce inseamna discriminare!
Am votat cu pnl si iohannis pana acum, dar pentru asta voi vota numai usr.
Sper ca macar useristii sa aiba mintea la ei
Rectific: ,,Pamflet”
Sa invete ei toată materia aia inutila… Zi-mi si mie unde iti trebuie in viata funcții derivate si compuși?
Este greu pt liberali să înțeleagă că în învățământ este nevoie de selecție la traversarea unor cicluri de învățământ? Nu le-au spus antreprenorii că întreprinderile nu pot funcționa fără meseriași? Un elev care după 4 ani de învățământ nu reușește să ia nota 5 , îți spune că nu are interes pt carte , sau nu este dotat intelectual pt mai mult.