
Obiectivul de limitare a încălzirii globale la 1,5°C este „pe punctul de a se prăbuşi”, avertizează secretarul general al ONU
Obiectivul de limitare a încălzirii globale la 1,5°C în raport cu era preindustrială este „pe punctul de a se prăbuşi”, a avertizat vineri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, temându-se că noile planuri aşteptate de COP30 vor fi insuficiente, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Obiectivele climatice pentru 2035 ale ţărilor semnatare ale Acordului de la Paris, cunoscute şi sub numele de Contribuţii Determinate la Nivel Naţional (NDC), erau iniţial aşteptate cu câteva luni în urmă. Însă incertitudinile legate de tensiunile geopolitice şi rivalităţile comerciale au încetinit procesul.
Cu mai puţin de două luni până la COP30 în Brazilia, noile planuri din partea zeci de ţări sunt anunţate cu întârziere, în special cele ale Chinei şi Uniunii Europene, puteri considerate esenţiale în viitorul diplomaţiei climatice.
ONU speră ca summitul privind clima, coprezidat miercuri la New York de Antonio Guterres şi preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, va fi o ocazie de a da un nou impuls procesului.
„Avem absolut nevoie ca ţările să prezinte (…) planuri de acţiune climatică pe deplin aliniate cu obiectivul de 1,5°C, acoperind întreaga lor economie şi toate emisiile de gaz cu efect de seră”, a declarat secretarul general al ONU într-un interviu acordat AFP.
Limitarea încălzirii globale la +1,5°C în raport cu era preindustrială (1850-1900) este cel mai ambiţios obiectiv al Acordului de la Paris din 2015.
Oamenii de ştiinţă subliniază importanţa limitării încălzirii globale cât mai mult posibil, deoarece fiecare fracţiune de grad suplimentară aduce mai multe riscuri cum ar fi valurile de căldură sau distrugerea vieţii marine.
Potrivit ONU, 2024 a fost cel mai fierbinte an înregistrat vreodată, încununând un deceniu „extraordinar de temperaturi record”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.