Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O nouă specie de meduză-cutie, considerată extrem de veninoasă, a fost identificată de cercetători în apele din apropierea unei insule din Singapore, pe baza unor exemplare colectate în 2020 și 2021, potrivit unui studiu citat de Live Science.
Chironex blakangmati este numele noii specii, ales după denumirea veche, în limba malaeziană, a insulei Pulau Blakang Mati, tradusă drept „Insula Morții din Spate”.
Cercetătorii au preferat această denumire originală, considerată sugestivă, în locul numelui modern al insulei, Sentosa, care înseamnă „pace și liniște”.
Noua specie face parte din genul Chironex, care include unele dintre cele mai periculoase meduze din lume.
Înțepăturile acestora sunt provocate de celule speciale de pe tentacule și pot fi letale pentru oameni.
Spre deosebire de majoritatea meduzelor, aceste specii pot înota activ și își pot urmări prada, datorită musculaturii dezvoltate și a sistemului lor vizual complex.
Inițial, exemplarele descoperite în Singapore au fost confundate cu Chironex yamaguchii, o specie cunoscută din Japonia.
Analizele genetice și diferențele anatomice au arătat însă că este vorba despre o specie distinctă.
Printre particularități se numără lipsa unor structuri interne prezente la alte meduze din același gen, inclusiv la Chironex fleckeri și Chironex indrasaksajiae.
Descoperirea a fost publicată pe 15 mai în revista științifică Raffles Bulletin of Zoology, iar cercetătorii spun că analiza comparativă a speciilor din acest gen oferă noi informații despre diversitatea și evoluția meduzelor-cutie.
În același studiu, oamenii de știință au confirmat pentru prima dată prezența speciei Chironex indrasaksajiae în apele din Singapore, deși aceasta era cunoscută în special în largul coastelor Thailandei.
Extinderea ariei de răspândire a unor astfel de specii este considerată importantă pentru înțelegerea biodiversității marine și a riscurilor asociate.
Specialiștii subliniază că o mai bună cunoaștere a distribuției acestor meduze ar putea contribui la prevenirea accidentelor grave.
Estimările actuale indică aproximativ 40 de decese anual la nivel global provocate de înțepături de meduză-cutie, însă cercetătorii cred că numărul real ar putea fi mult mai mare.