G4Media.ro

O nouă lege anti-LGBT+ în Irak: Prevede pedepse de până la 15…

sursa foto: Pexels

O nouă lege anti-LGBT+ în Irak: Prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare/ Pedepse similare pentru bărbații ”prea efeminați”

Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP, citată de News.ro.

Ca reacţie, ONG-ul Amnesty International a criticat AFP pentru o „încălcare a drepturilor fundamentale ale omului”, apreciind că amendamentele adoptate sâmbătă „pun în pericol irakieni care sunt deja hărţuiţi zilnic”, într-o ţară conservatoare în care minorităţile sexuale trăiesc în clandestinitate.

Amendamentele modifică o lege anti-prostituţie din 1988 şi au fost adoptate în cadrul unei sesiuni la care au participat 170 dintre cei 329 de deputaţi, potrivit unui comunicat al biroului de presă al Parlamentului.

Noile dispoziţii prevăd pedepse cu închisoarea cuprinse între zece şi 15 ani pentru relaţii homosexuale, precum şi pentru practicile de swinging care implică soţiile, potrivit textului consultat de AFP.

Legea interzice, de asemenea, „orice organizaţie care promovează homosexualitatea în Irak”, cu o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru „promovarea” relaţiilor homosexuale.

Ea scoate în afara legii „schimbarea sexului biologic pe baza dorinţelor sau înclinaţiilor individuale” şi prevede o pedeapsă de la unu la trei ani de închisoare pentru orice persoană sau medic implicat în această tranziţie.

O pedeapsă similară este prevăzută pentru orice bărbat al cărui comportament este considerat efeminat.

Societatea irakiană respinge homosexualitatea, iar mica comunitate LGBT+ este o ţintă frecventă a „răpirilor, violurilor, torturilor şi crimelor” comise de grupări armate care se bucură de „impunitate”, notează Human Rights Watch (HRW) într-un raport din 2022.

„Irakul a codificat de fapt în termeni juridici discriminarea şi violenţele îndreptate de ani de zile cu impunitate împotriva membrilor acestei comunităţi”, a declarat pentru AFP Razaw Salihy, cercetător la Amnesty.

Irakul s-a folosit de codul penal din 1969 pentru a condamna persoanele LGBT+, pe baza unui articol care prevede „închisoare pe viaţă sau mai mulţi ani de închisoare” pentru sodomie.

Deputatul Raëd al-Maliki, care a iniţiat modificările, recunoaşte că un vot prevăzut iniţial pentru jumătatea lunii aprilie a fost amânat pentru a nu „afecta” o vizită la Washington a premierului Mohamed Chia al-Soudani.

„Există o respingere americană şi europeană a legii”, recunoaşte el. „Dar pentru noi este o problemă internă, refuzăm orice ingerinţă”.

„Astăzi, ştim că societatea irakiană respinge homosexualitatea, dar există o promovare deliberată a unor culturi pe care noi nu le recunoaştem”, spune el. „Viitorul este cel care ne îngrijorează, iar legea este un fel de prevenire pentru a proteja societatea.”

Departamentul de Stat american este „profund îngrijorat” de această legislaţie, a reacţionat sâmbătă pe X purtătorul de cuvânt Matthew Miller, deplângând faptul că textul legii ameninţă persoanele aflate la marginea societăţii.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Păi Irakul nu este un stat, din câte știu, ce valoare au legile astea ?