Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ziua și greșeala în cazul rectorului Universității din Suceava, care la începutul săptămânii era în cărți pentru a fi ministrul Educației și Cercetării. După ce un articol științific pe care l-a cosemnat alături de fostul său rector și ministru propus de PSD Valentin Popa a fost acuzat de autoplagiat realizat de Popa, după cum arată o analiză semnată în 2018 de Emilia Șercan, acuzație anulată de „colegii din Comisia de Etică și din Consiliul de Etică” care au ajuns la concluzia că nu ar fi autoplagiat, rectorul din prezent al Universității din Suceava, Mihai Dimian, încearcă să dilueze importanța autoplagiatului și lansează o acuzație voalată la adresa scriitorului Mircea Cărtărescu.
„Plagiatul reprezintă furtul ideilor şi textelor altora. AUTOplagiatul reprezintă o deviere de la anumite reguli profesionale, pentru că nu îţi poţi fura propriile idei. Mie mi-a plăcut cartea domnului prof.univ.dr. Mircea Cărtărescu «De ce iubim femeile», deşi era o colecţie de eseuri publicate anterior în revistele Elle, Dilema şi altele”, susține rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, într-un text publicat pe pagina sa de Facebook.
De remarcat confuzia pe care rectorul USV o face între un articol științific și o carte de povestiri în cadrul căreia Mircea Cărtărescu a menționat transparent, în Nota finală, că textele au fost găzduite anterior de mai multe reviste, pe care le și listează.
Spre comparație, textul semnat de Valentin Popa, Eugen Coca și Mihai Dimian analizat sub acuzația de autoplagiat de către jurnalista Emilia Șercan nu „precizează nicăieri că nu este vorba despre un text original”, subliniază aceasta în articolul intitulat „Ministrul Valentin Popa s-a autoplagiat în trei articole științifice”.
Totuși teza de licență a acestei doamne antiplagiatoare și secretizată(!) de autoare, este sau nu este plagiată?
Ce legatură are eventualul plagiat al „acestei doamne” cu subiectul articolului ?!
Cum a ajuns omul ăsta rector ?