Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Generatorul de la blocul energetic nr. 3 al centralei termice Termoelectrica din Chișinău s-a defectat la doar câteva săptămâni după finalizarea lucrărilor de reparație capitală, transmite Radio Chișinău.
Centrala Electrică cu Termoficare numărul 3 din Chișinău este esențială pentru generarea de căldură și curent. Lucrările au fost efectuate de compania Horus, care a câștigat cu scandal licitația de reabilitare în luna iunie curent și a garantat calitatea reparației pe un termen de cel puțin doi ani, scrie jurnal.md.
Potrivit surselor Jurnal TV, vineri, 4 noiembrie, la ora 1 și 20 minute după miezul nopții a avut loc o avarie majoră la blocul energetic nr. 3 de la sursa nr. 1 a Termoelectrica. Această centrală este principala sursă de încălzire a orașului Chișinău, dar și cel mai mare producător local de energie electrică.
Conform contractului semnat de Horus SRL si Termoelectrica, în valoare de aproape 5,4 milioane de lei, compania Horus s-a angajat să execute reparația capitală a generatorului cu scopul de a prelungi termenul de exploatare pentru o perioadă de cinci ani și a garantat calitatea lucrărilor pe un termen de minimum doi ani. Pe 25 octombrie curent, reprezentantul lui Horus, Mihai Godea, a confirmat finalizarea lucrărilor. După avaria de la CET-3, Termolectrica are un singur bloc funcțional la sursa numărul 1, care poate consuma combustibil de tip păcură.
Suspect! Centrală modernizat, se „strică” când convine lui Putin mai tare! Ceva sabotaj?
Intrebati la andrei spinu, ministrul moldovean care a descalificat compania romaneasca turbomecanica pt a da contractul companiei ruse silovii masini, reprezentata de horus. Nu mai zic ca silovii masini e pe lista de sanctiuni ccidentale.
Nici la București nu e mai bine….