Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O grădiniţă şi mai multe creşe renovate de Eparhia Reformată din Transilvania cu sprijinul statului ungar au fost inaugurate în judeţul Mureş, la Reghin şi la Luduş, transmite Rador.
„După 100 de ani de dezintegrare naţională, ne găsim în secolul solidarităţii naţionale şi nu dorim deloc să construim în defavoarea popoarelor înfrăţite, ci pentru a ne creşte propriile forţe”, a declarat la inaugurarea creşei din Reghin, referindu-se la apropiata Zi a Solidarităţii Naţionale, István Grezsa, însărcinat ministerial al Cancelariei Prim-ministrului Ungariei, responsabil şi pentru programul de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic.
Oficialul ungar a apreciat că maghiarii minoritari din Reghin pot fi mândri de faptul că, în ciuda tuturor dificultăţilor create de emigrare şi de viaţa în comunitate dispersată, au reuşit să creeze o nouă instituţie, singura creşă maghiară din oraş, prin efortul comun al statului ungar, al Bisericii Reformate şi al municipalităţii.
Sunt un trepăduș antimaghiari! Acordați-mi atenție, vă rog.
Sunt gradinite posedate de Necuratul, maica !!! Sa trimita cineva un popa ortodox cu barba si negru in jurul ochilor sa-l alunge.
nu moare neamul rromanesc cand vor unguri
Mai Garett, vai CE nume romanesc ai. Autentic.
eu la aflarea stirii
Am toata increderea,ungure!
Nici,urma…de indoiala!