Home » Articole » O femeie de 32 de ani şi un bărbat de 38 de ani au fost amendaţi pentru vandalizarea sediului PSD din Ploieşti ”într-un impuls de moment” / Sunt cercetaţi penal pentru distrugere

O femeie de 32 de ani şi un bărbat de 38 de ani au fost amendaţi pentru vandalizarea sediului PSD din Ploieşti ”într-un impuls de moment” / Sunt cercetaţi penal pentru distrugere

O femeie de 32 de ani şi un bărbat de 38 de ani au fost amendaţi pentru vandalizarea sediului PSD din Ploieşti ”într-un impuls de moment” / Sunt cercetaţi penal pentru distrugere
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Ascultă articolul

O femeie de 32 de ani şi un bărbat de 38 de ani au fost amendaţi pentru vandalizarea sediului PSD din Ploieşti, cei doi spunând ca nu au fost îndemnaţi de nimeni să facă acest lucru, ci au acţionat în urma unui impuls de moment, transmite News.ro.

Ancheta poliţiei a stabilit că bărbatul de 21 de ani identificat vineri seară a fost şofer pentru  cei doi, el spunând ca nu ştia ce urmează să se întâmple.

- articolul continuă mai jos -

Datele făcute publice sâmbătă de oficialii Poliţiei Prahova arată că o femeie, o ploieşteancă de 32 de ani, este cea care a scris mesaje obscene pe sediul PSD Ploieşti, iar un bărbat de 38 de ani a lovit cu toporul un panou din PVC, amplasat în laterala clădirii. S

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că cei doi au afirmat în faţa poliţiştilor că nu i-a îndemnat nimeni, nu plănuiseră acest gest, ci l-au făcut în urma unui impuls de moment.

A treia persoană implicată în incident, un bărbat de 21 de ani care fusese identificat încă de vineri seară, a afirmat că a fost şofer pentru cei doi şi nu ştia ce urma să facă aceştia, au precizat sursele citate.

Femeia şi bărbatul au fost amendaţi în baza Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi sunt cercetaţi penal pentru distrugere. Amenzile sunt ţn valoare de 3.000 şi 1.000 de lei.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole