Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Folosind date imagistice furnizate de medici, softuri speciale, o imprimantă 3D și o mașină cu comandă numerică, o echipă de ingineri din Bihor proiectează și produc „oase” din titan și polimeri ultrarezistenți, scrie Bihoreanul.
Cel mai sofisticat proiect de până acum este un întreg ansamblu menit să înlocuiască o treime din craniul unui pacient oncologic, rămas după rezecția de oase fără un pomete, o jumătate de orbită, peretele sinusului și o parte din gură.
Fondată de un tânăr orădean „repatriat” din Cluj, compania combină medicina și ingineria pentru a proiecta și produce piese din titan ori din plastic ultrarezistent ce înlocuiesc oase din gură, craniu, umeri sau picioare, personalizate pentru fiecare pacient
„Am ajuns la această activitate printr-o conjunctură”, a povestit Mihai Șelariu, acum în vârstă de 38 ani.
Student fiind la Construcții a lucrat într-un laborator de radiologie și imagistică pe care, pentru că proprietarii voiau să-l închidă, l-a preluat. În urmă cu aproape un deceniu, în 2017, l-a dotat cu un scanner intra-oral și cu o imprimantă 3D cu care făcea șabloane chirurgicale, pentru ca după trei ani să treacă de la domeniul dentar la proiectarea și producția de dispozitive ortopedice și neurochirurgicale.
Un an mai târziu, a obținut prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest un grant de 1 milion de euro, care i-a permis să dezvolte atât activitățile de cercetare, cât și pe cele de producție.