Home » Orașul meu » Cluj » O clujeancă a murit înjunghiată în timp ce își apăra fiica de fostul concubin / Anchetă la IPJ Cluj pentru a verifica modul în care au acționat polițiștii în acest caz

O clujeancă a murit înjunghiată în timp ce își apăra fiica de fostul concubin / Anchetă la IPJ Cluj pentru a verifica modul în care au acționat polițiștii în acest caz

2918
O clujeancă a murit înjunghiată în timp ce își apăra fiica de fostul concubin / Anchetă la IPJ Cluj pentru a verifica modul în care au acționat polițiștii în acest caz
Sursa foto: IPJ
Ascultă articolul

Conducerea Poliţiei Române a dispus trimiterea unei echipe de control care să verifice modul în care au intervenit şi au gestionat situaţia poliţiştii clujeni, în cazul crimei din localitatea Luna, transmite Agerpres.

„Conducerea Poliţiei Române a dispus ca o echipă de poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române să se deplaseze la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, în vederea efectuării de verificări, cu privire la modul de intervenţie şi gestionare a situaţiei de către poliţişti, în contextul comiterii unor fapte cu violenţă. Echipa de verificare este formată din specialişti ai Direcţiei Control Intern, Direcţiei de Ordine Publică şi Centrului Operaţional. În raport de rezultatele verificărilor,  vor fi măsurile legale şi administrative care se impun”, se arată într-o informare trimisă marţi de IGPR.

- articolul continuă mai jos -

O femeie de 36 de ani a murit după ce a fost tăiată cu un cuţit, în timpul unui conflict care a avut loc în localitatea Luna şi în care au fost implicate mai multe persoane, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.

„În data de 26 mai a.c., în jurul orei 06:20, Secţia 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii a fost sesizată cu privire la faptul că în localitatea Luna, comuna Luna, ar fi avut loc un conflict violent, în urma căruia patru persoane ar fi fost agresate de un bărbat. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, unde au identificat patru victime, cu vârste cuprinse între 16 şi 36 de ani. Din verificările preliminare efectuate a rezultat faptul că un tânăr de 18 ani, în timp ce se deplasa spre locul de muncă, în zona locuinţei unui tânăr de 24 de ani, ar fi fost abordat de acesta din urmă. Între cei doi ar fi avut loc discuţii contradictorii, în contextul în care tânărul de 18 ani ar avea o relaţie cu fosta concubină a tânărului de 24 de ani”, se arată într-o informare trimisă marţi de IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, ulterior, tânărul de 24 de ani s-ar fi deplasat la locuinţa fostei sale concubine, în vârstă de 18 ani, unde ar fi agresat-o fizic şi ar fi scos-o din locuinţă. În sprijinul victimei ar fi intervenit mama sa, în vârstă de 36 de ani, precum şi sora, o minoră de 16 ani, care, de asemenea, au fost agresate cu un obiect tăietor-înţepător.

„În urma evenimentului, femeii de 36 de ani i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă, din nefericire, echipajul medical prezent la faţa locului a constatat decesul acesteia. Persoana bănuită de comiterea faptelor a fost identificată, depistată şi imobilizată în scurt timp la locuinţa sa din aceeaşi localitate, ulterior fiind condusă la sediul poliţiei. Pe numele agresorului figura emis un ordin de protecţie de către Judecătoria Luduş, la data de 14 mai a.c., prin care avea obligaţia de a păstra o distanţă minimă de 15 metri faţă de locuinţa victimei, având în vedere că agresorul şi victimele locuiau în imobile alăturate”, mai arată IPJ Cluj.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Cluj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii evenimentului şi dispunerii măsurilor legale care se impun.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.