Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Arhiva Goethe şi Schiller, care se află în oraşul german Weimar, a anunţat joi că a cumpărat la licitaţie o scrisoare necunoscută până acum, precum şi alte materiale scrise de Johann Wolfgang von Goethe, informează DPA.
”Suntem foarte fericiţi că am reuşit să obţinem documente atât de importante ale clasicismului de la Weimar pentru public şi pentru generaţiile viitoare”, a precizat într-un comunicat directorul arhivei, Christian Hain.
O colecţia privată a fost scoasă la licitaţie în Hamburg pe 24 noiembrie, a precizat Hain. Colecţia a inclus peste 50 de documente cu semnătura lui Goethe şi alte materiale scrise de persoane apropiate lui Goethe.
Colecţia include o scrisoare despre cadouri de Crăciun de la Charlotte von Stein (1742-1827), o prietenă apropiată a lui Goethe, pentru nepotul ei. Arhiva a achiziţionat 22 de documente, şapte dintre ele scrise chiar de Goethe.
Colecţia s-a aflat în posesia lui Walter Barth, un om de afaceri care îl admira pe Goethe şi care a murit în 1961. Familia lui a decis să scoată la vânzare colecţia.
”Nicio altă colecţie comparabilă de scrisori semnate de Goethe nu a ajuns pe piaţa licitaţiilor în peste un secol”, a precizat arhiva. Documentele vor fi supuse unor operaţiuni de conservare înainte de a fi puse la dispoziţia publicului în format digital.
Printre documentele necunoscute până acum se numără şi o scrisoare adresată editorului Friedrich Justin Bertuch, document care se crede că ar data de la 1780.