
O amprentă de palmă, veche de 4.000 de ani, descoperită pe un artefact egiptean din argilă
Amprenta unei palme, lăsată în urmă cu 4.000 de ani pe un artefact din argilă creat pentru a fi introdus în interiorul unui mormânt egiptean, a fost descoperită în timpul pregătirii unei expoziţii la un muzeu britanic, informează agenția DPA, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Amprenta completă, ”rară şi incitantă” a fost realizată probabil de cel care a confecţionat obiectul şi care l-a atins înainte ca argila să se usuce, a spus un egiptolog de la Fitzwilliam Museum din Cambridge.
Amprenta a fost lăsată la baza unui artefact denumit ”casa sufletului” – un model din argilă sub forma unei clădiri, care apoi era plasată în interiorul mormântului.
Macheta pe care a fost descoperită amprenta a fost datată că fiind din perioada 2055-1650 î. Hr.
Artefactul era prevăzut cu un spaţiu deschis în faţă, unde erau plasate produse alimentare, în acest caz bucăţi de pâine, o salată verde şi un cap de bou.
Casele sufletului serveau drept suport pentru ofrande sau ofereau un loc unde sufletul decedatului să locuiască în interiorul mormântului.
”Au mai fost descoperite urme sau amprente de degete în vopsea umedă sau în decoraţiunile unui sicriu, dar este ceva rar şi interesant să descoperim o urmă palmară completă sub această casă de suflet”, a spus Helen Strudwick, egiptolog senior la Fitzwilliam Museum.
”A fost lăsată de meşterul care a confecţionat-o şi care a atins-o înainte să se usuce argila”.
”N-am mai văzut niciodată o astfel de urmă completă pe un obiect egiptean până acum”.
Cercetătorul, care este de asemenea curator al recent deschisei expoziţii Made in Ancient Egypt, a mai spus: ”Îţi poţi imagina persoana care a făcut asta, a ridicat-o ca să o mute din atelier şi să o pună la uscat înainte de a o pune la ars”.
”Astfel de indicii te transportă direct în momentul când un obiect a fost realizat şi la persoana care a realizat-o, iar acesta este şi obiectivul expoziţiei noastre”.
Analiza obiectului sugerează că olarul care a confecţionat-o a realizat mai întâi o ramă din beţe de lemn, pe care a învelit-o apoi cu argilă pentru a construi o clădire cu două etaje susţinută de piloni.
Treptele au fost create prin ciupirea argilei umede.
În timpul procesului de ardere, rama din lemn a ars, lăsând în urmă spaţii goale.
Urma mâinii găsite dedesubtul machetei a fost lăsată probabil când cineva, poate olarul, a mutat casa din atelier ca să se usuce înainte să fie arsă în cuptor, potrivit cercetătorilor.
Ceramica era folosită pe scară largă în Egipt, în cea mai mare parte pentru confecţionarea unor obiecte funcţionale, dar câteodată şi pentru obiecte decorative.
Casa din ceramică face parte din expoziţia ”Made in Ancient Egypt”, deschisă la Muzeul Fitzwilliam până pe 3 octombrie.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.