Home » Articole » O adolescentă a dat în judecată o primărie din Iași, după ce a căzut într-un canal fără capac / Și-a fracturat femurul / A primit daune materiale de 38 de lei și daune morale de 20 de mii de lei, după ce a câștigat primul proces

O adolescentă a dat în judecată o primărie din Iași, după ce a căzut într-un canal fără capac / Și-a fracturat femurul / A primit daune materiale de 38 de lei și daune morale de 20 de mii de lei, după ce a câștigat primul proces

791
O adolescentă a dat în judecată o primărie din Iași, după ce a căzut într-un canal fără capac / Și-a fracturat femurul / A primit daune materiale de 38 de lei și daune morale de 20 de mii de lei, după ce a câștigat primul proces
Sursa foto: Ziarul de Iași
Ascultă articolul

O adolescentă născută în Iași, dar stabilită în străinătate, s-a aflat la un pas de un grav accident din cauza capacului mobil al unei guri de canal. Fata a călcat pe el, iar tânăra a căzut în canal. Accidentul s-a soldat cu o fractură și un proces vizând acordarea de despăgubiri, notează Ziarul de Iași.

Luni de zile s-a dezbătut aprig dacă groapa făcea parte din sistemul de canalizare sau din cel de alimentare cu apă. De alimentarea cu apă răspundea ApaVital, iar de canalizare, primăria. Până la urmă, s-a stabilit: era un branșament pentru alimentarea cu apă, dar responsabilitatea era a primăriei.

- articolul continuă mai jos -

Giulya L. este stabilită în străinătate, împreună cu părinții săi. În vara lui 2023, pe când avea 17 ani, fata a venit în satul Hândrești din Oțeleni, în vacanță. Fata se juca împreună cu alți copii pe zona înierbată când a călcat pe capacul de plastic al unei guri de canal.

Acesta s-a deplasat, iar fata a căzut în canal, rănindu-se.

Ceartă între primărie și operatoruld e apă-canal

În afara mai multor zgârieturi și vânătăi, fata suferise o fractură a tibiei stângi, având nevoie de aproximativ 45 de zile de îngrijiri medicale.

În decembrie 2023, ea a chemat în judecată primăria Oțeleni și operatorul județean de apă-canal. A solicitat obligarea acestora la plata unor daune materiale de 5.000 de lei, reprezentând costul îngrijirilor medicale și a unor daune morale în sumă de 50.000 lei.

Dezbaterile asupra apartenenței canalului au ocupat mai multe termene de judecată, primăria și compania de apă-canal pasându-și răspunderea de la una la cealaltă.

Deși căminul de vizitare făcea parte teoretic din rețeaua de alimentare cu apă, deci ar fi ținut de ApaVital, el se afla în grija primăriei. În plus, fuseseră efectuate modificări pe care ApaVital nu le avizase.

După cum au constatat magistrații Judecătoriei Pașcani, primăria Oțeleni încălcase contractul cu ApaVital prin modificările aduse căminului.

Prin urmare, eventualele daune trebuiau plătite de primărie.

38 de lei daune materiale

Singurul act depus la dosar în susținerea pretențiilor materiale era o chitanță emisă de Institutul de Medicină Legală prin care se încasase contravaloarea examinării leziunilor suferite. Ca urmare, judecătorii au aprobat doar 38 de lei ca daune materiale.

Suma de 50.000 lei cerută de fată ca daune morale a fost considerată ca exagerată. Magistrații au apreciat că o sumă 20.000 de lei reflectă mai bine suferința psihică provocată de accident.

Daunele urmează să fie plătite de primăria Oțeleni, dacă sentința va rămâne definitivă. Primăria a contestat-o, dosarul intrând pe rolul Tribunalului.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole