Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
4.688.092 de pensionari erau înregistrați, în februarie 2026 în România, cu 9.978 mai puţini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.780 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES.
Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 13,034 miliarde lei.
Din totalul pensionarilor, 526.868 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de 718 lei.
Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.783.636 de persoane, din care 2.160.004 femei, în timp ce pensia medie era de 3.111 de lei.
Pensie anticipată au primit, în februarie 2026, un număr de 64.429 de persoane (2.530 de lei pensie medie) şi pensie de invaliditate 393.857 de persoane (pensie medie de 1.089 lei), dintre care 45.924 de persoane pentru gradul I de invaliditate (952 lei pensie medie).
În aceeaşi lună, pensie de urmaş s-a acordat unui număr de 446.078 persoane (1.506 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 92 pensionari (540 de lei, în medie).
Numărul pensionarilor scade pentru că cu pensia asta nu le ajung banii de mâncare și de medicamente.
Mulți n-au cum să supraviețuiască.
Iar Bolojan a spus că pensiile amărăștenilor NU vor fi indexate conform legii. Banii de la fondul de pensii merg la speciali.
Are Bolo motiv sa dea party.