Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
După ședința de guvern de joi, premierul interimar Ilie Bolojan a relatat despre situația proiectului de lege care vizează incompatibilitățile și reforma Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Bolojan a punctat că Guvernul va susține în comisii ca forma adoptată de Parlament să fie cea prin care declarațiile de avere să fie publicate obligatoriu pe site-urile instituțiilor.
Proiectul depus în Parlament de senatorul liberal Cătălin Predoiu urmează să fie dezbătut în sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare.
Proiectul privind incompatibilitățile trebuia adoptat în primul trimestru al anului. La data la care dl ministru Marinescu și-a predat mandat era un draft de OUG care nu era pus în acord cu ANI. Domnul Predoiu s-a pus în acord cu Agenția și au avut loc discuții și am avut o propunere care prevedea obligativitatea publicării declarațiilor de avere. A început consultarea cu partidele, însă dl Marinescu nu a mai trimis propuneri. (…) La fel cum am făcut şi la celelalte proiecte, am considerat că, înainte de a-l depune în Parlament, prin parlamentari, care au acest drept, este bine să avem discuţii, este bine să le trimitem la grupurile politice, la preşedinţii de partide care sunt interesaţi şi am discutat cu reprezentanţii partidelor, i-am contactat pe foştii miniştri dacă vor să facă propuneri, pentru că, teoretic, ştiau despre ce este vorba şi a început deci consultarea cu partidele. Proiectul s-a înregistrat la Parlament cu mai multe modificări, printre care cea de a nu mai avea obligativitatea publicării declarației de avere (propunere a UDMR – n.red). Însă Guvernul va susține în comisii ca forma adoptată de Parlament să fie cea prin care declarațiile de avere să fie publicate obligatoriu pe site-urile instituțiilor”, a dat asigurări Bolojan.