
Numărul extremiştilor din Germania monitorizaţi de serviciile de informaţii interne a crescut semnificativ în 2024
Numărul extremiştilor monitorizaţi de serviciile de informaţii interne germane a crescut semnificativ în 2024, pe fondul unei creşteri notabile a sprijinului pentru principalul partid de extremă dreaptă, potrivit unui nou raport prezentat marţi de ministrul de interne, Alexander Dobrindt, informează agenția de știri dpa, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Numărul extremiştilor de dreapta aflaţi sub supravegherea Oficiului federal pentru apărarea Constituţiei (BfV), aşa cum este cunoscută agenţia de informaţii interne, a crescut cu 23%, ajungând la 50.250 anul trecut, conform raportului anual al agenţiei.
Acest lucru se datorează parţial creşterii sprijinului pentru partidul anti-imigraţie Alternativa pentru Germania (AfD), pe care serviciile de informaţii interne îl consideră organizaţie potenţial extremistă de dreapta.
Partidul, care a devenit a doua cea mai mare forţă în urma alegerilor anticipate din februarie şi care acum formează cel mai mare bloc de opoziţie din parlament, susţinea că are 50.000 de membri, în noiembrie anul trecut.
Potrivit BfV, 20.000 de membri AfD au fost clasificaţi anul trecut ca aparţinând scenei extremiste de dreapta.
„În ce priveşte impactul său politic şi social şi numărul de membri, AfD este jucătorul-cheie în spectrul partidelor extremiste de dreapta sau considerate potenţial extremiste de dreapta”, se arată în raport.
Numărul extremiştilor de dreapta consideraţi deschişi faţă de acte de violenţă a crescut de asemenea cu 800, ajungând la 15.300 în 2024, potrivit BfV.
Responsabilii din informaţii au remarcat, de asemenea, o creştere a numărului de persoane despre care se crede că fac parte din mişcarea Cetăţenii Reichului, o coaliţie de grupări difuze care resping legitimitatea statului german actual.
Numărul Cetăţenilor Reichului a crescut cu 1.000, ajungând la 26.000, potrivit agenţiei germane citate.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.