G4Media.ro

Numărul 2 și 3 mondial, out de la turneul WTA 500 de…

Sursa foto: Eduardo Munoz Alvarez / AP / Profimedia

Numărul 2 și 3 mondial, out de la turneul WTA 500 de la Stuttgart: Swiatek și Pegula, eliminate din sferturi

Numărul 2 mondial, Iga Swiatek, a fost învinsă pentru a șasea oară consecutiv de Jelena Ostapenko, sâmbătă, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart (6-3, 3-6, 6-2). La rândul ei, Jessica Pegula a fost surclasată de Ekaterina Alexandrova (6-0, 6-4) și nu va juca în semifinale.

Complet dominată în primul set, Swiatek a fost extrem de fragilă la serviciu (trei breakuri cedate, doar 33% puncte câștigate cu prima minge și trei duble greșeli). Poloneza și-a ridicat nivelul de joc în setul secund, egalând situația la seturi, însă a revenit la greșelile inițiale în decisiv. Cvadrupla câștigătoare de Roland-Garros și-a pierdut serviciul din start și a fost nevoită să alerge după scor, cedând din nou pe final, în ciuda faptului că a salvat o minge de meci, relatează L’Equipe.

Swiatek încă așteaptă primul titlu al sezonului și chiar prima finală, fiind eliminată inclusiv în februarie la Doha (6-3, 6-1), tot de Ostapenko.

Până acum, Swiatek a pierdut toate cele șase meciuri cu Ostapenko: patru pe hard, unul pe iarbă și, acum, primul pe zgură indoor.

Alexandrova continuă seria bună

Jessica Pegula, numărul 3 mondial, a fost eliminată la rândul ei în sferturile de finală de la Stuttgart. Americanca a fost învinsă categoric (6-0, 6-4) într-o oră și 23 de minute de rusoaica Ekaterina Alexandrova (locul 22 WTA), care obține astfel a doua victorie a săptămânii împotriva unei jucătoare din top 10, după ce o eliminase pe compatrioata sa Mirra Andreeva (6-3, 6-2) în turul precedent.

După un prim set fără istoric, Alexandrova și-a procurat trei mingi de meci pe serviciul adversarei la 5-2 în setul doi, dar Pegula le-a salvat. Chiar dacă rusoaica și-a pierdut serviciul în game-ul următor, un nou break i-a adus victoria pe a șasea minge de meci.

După ce a câștigat primul său titlu WTA 500 la Linz, în Austria, la final de ianuarie, Alexandrova va juca pentru un nou loc în finala unui turneu de această categorie, în fața Jelenei Ostapenko

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează