Home » Articole » Noul primar din Azuga (PSD) strânge semnături împotriva pasajului subteran de pe DN  1 / ”Acest proiect va mutila centrul orașului”

Noul primar din Azuga (PSD) strânge semnături împotriva pasajului subteran de pe DN  1 / ”Acest proiect va mutila centrul orașului”

Noul primar din Azuga (PSD) strânge semnături împotriva pasajului subteran de pe DN  1 / ”Acest proiect va mutila centrul orașului”
Sursa foto: Observatorul Prahovean
Ascultă articolul

Primarul ales la Azuga, Adrian Purcaru (PSD) a lansat o campanie de strângere de semnături pentru anularea proiectului de realizare a pasajului subteran de pe DN1 în localitate. „Acest proiect va mutila centrul orașului”, susține Adrian Purcaru (PSD), cel care a obținut un mandat la alegerile din 9 iunie, informează Observatorul Prahovean.

- articolul continuă mai jos -

„Prioritate în acest moment este blocarea realizării pasajului subteran de la DN1, proiect aflat în faza de depunere oferte pentru proiectare și execuție. Este un proiect pe care locuitorii din Azuga nu și-l doresc. Acest proiect va mutila centrul orașului”, susține Adrian Purcaru, primarul ales la Azuga.

Proiectul pasajului subteran pentru fluidizarea traficului pe DN1, la Azuga, este coordonat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Inițiativa cetățenească are drept scop întocmirea unui proiect de hotărâre de consiliu local, care să fie supus dezbaterii în luna iulie, însă pentru acest lucru sunt necesare semnături de la cel puțin 5% din populația cu drept de vot din Azuga să fie supus votului Consiliului local din luna iulie.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole