G4Media.ro

Noul manager al Spitalului Judeţean Neamţ: Nu se pune problema carantinării judeţului…

sursa foto: Facebook/ Spitalul Judetean de Urgenta Neamt

Noul manager al Spitalului Judeţean Neamţ: Nu se pune problema carantinării judeţului sau a oraşului

Noul manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, doctorul Daniela Marcoci, a declarat, vineri, că nu se pune problema ca judeţul sau municipiul Piatra-Neamţ să intre în carantină, din cauza numărului de cazuri de Covid-19, relatează Agerpres.

„În acest moment, pe baza statisticilor, nu se pune problema ca oraşul Piatra-Neamţ sau judeţul Neamţ să intre în carantină ca Suceava. Dacă doriţi o părere personală, la Suceava a fost un accident epidemiologic pentru că nu s-au respectat reguli de către toată populaţia”, a declarat doctorul Daniela Marcoci.

Un număr de 34 de cadre medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ au fost confirmate pozitiv cu coronavirus, ceea ce l-a determinat pe ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, să declare, vineri, că în unitatea medicală există un focar de infecţie cu coronavirus.

„Am venit pentru un focar de transmitere în Spitalul Judeţean şi pentru a repune pe poziţie o anchetă epidemiologică, a repune nişte circuite şi pentru a da încredere personalului medical. Avem 34 de cadre medicale, între care 8 medici, care sunt infectaţi. Avem 31 de cadre medicale în izolare la domiciliu”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru a adăugat că personalul medical din unitatea sanitară va fi testat în totalitate.

În ceea ce priveşte numărul cadrelor medicale active din spital, ministrul Sănătăţii a precizat că situaţia este sub control.

„Având un număr mic de pacienţi este personal suficient. Trebuie să vedem ce personal medical este valid. Mizăm pe un personal valid şi vrem să îi protejăm prin programe de lucru, în care să protejăm o echipă de lucru măcar pentru 14 zile, pentru a interveni dacă se întâmplă ceva”, a explicat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că va fi reaşezată toată patologia Covid pe patru niveluri: uşor, mediu, sever şi critic.

„Medicii infecţionişti vor supraveghea cazurile grave iar ceilalţi medici, de alte specialităţi, vor fi medici curanţi pentru cei cu simptomatologie uşoară şi medie, în contextul în care, la externare vor mai avea şi un examen de boli infecţioase care să certifice că aceşti pacienţi sunt vindecaţi”, a mai spus ministrul Tătaru.

Ministrul Sănătăţii s-a aflat, vineri, la Piatra-Neamţ, pentru a numi un nou manager la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Doctoriţa Daniela Marcoci a fost numită în locul doctorului Florin Apostoae. Acesta din urmă fusese numit manager interimar, în urmă cu şase zile, de preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene.

Ministrul Sănătăţii a declarat că schimbarea managerului nu este politică şi are rolul de a limita focarul din spitalul din Piatra-Neamţ.

„Am judecat problema strict profesional şi medical. Contează să avem profesionişti şi să respecte nişte reguli, să avem cazuri mai puţine şi mai puţin grave. Nu discut şi nu vreau să intru într-un context politic. Am venit să fac o schimbare de management într-un context de pandemie cu coronavirus, sperând ca în următoarea perioadă să vedem, la început, o asanare a focarului din Spitalului Judeţean şi apoi o scădere a numărului de infectări la nivel de municipiu Piatra-Neamţ şi de judeţ Neamţ. Avem o conducere nouă, un medic respectat care vine din focarul de la Suceava unde a limitat ce se întâmplă acolo. Şi pentru ca spitalul din Piatra-Neamţ să nu devină o a doua Suceava, trebuie să luăm nişte decizii”, a explicat Nelu Tătaru.

Doctoriţa Daniela Marcoci a fost timp detaşată timp de o săptămână în managementul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.

În judeţul Neamţ sunt confirmate 234 cazuri de coronavirus şi au fost înregistrate 10 decese.

Foto: Spitalul Judetean de Urgenta Neamt / Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...