
Noua rundă de discuţii între Rusia şi SUA va avea loc la Moscova, anunţă noul ambasador rus la Washington
Discuţiile între Statele Unite ale Americii şi Rusia consacrate rezolvării problemelor din relaţiile lor bilaterale se mută de la Istanbul la Moscova, a declarat noul ambasador al Rusiei la Washington, Aleksandr Darciev, în primul său interviu acordat marţi agenţiei de presă ruse oficiale TASS de la numirea în funcţie, relatează miercuri agențiile de știri Reuters şi Meduza.io, citate de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Refacerea relaţiilor ruso-americane este încă departe”, a afirmat Darciev, adăugând că apropierea de Moscova a fost încetinită de aşa-numitul „deep state” american şi de „ulii” antiruşi din Congresul SUA.
„Pot să confirm că următoarele negocieri între delegaţii vor avea loc la Moscova”, a declarat ambasadorul rus în interviul pentru TASS, amintind că în cursul rundei anterioare de discuţii, la 10 aprilie la Istanbul, cele două părţi au convenit să transfere consultările viitoare în capitalele celor două state.
Departamentul de Stat american a descris convorbirile din 10 aprilie de la Istanbul ca având o „abordare constructivă”. Consultările cu uşile închise au durat aproximativ şase ore şi s-au axat pe asigurarea unor servicii bancare stabile pentru misiunile diplomatice. Ambele delegaţii au făcut schimb de note pe această temă şi au convenit să continue discuţiile.
Darciev a mai spus că Rusia vizează un model de „coexistenţă neconflictuală” cu SUA şi a confirmat că părţile au lansat negocieri privind returnarea proprietăţilor diplomatice ruseşti confiscate.
Războiul din Ucraina a declanşat cea mai mare confruntare între Moscova şi Occident, amintind de episoadele tensionate din timpul Războiului rece. Diplomaţi de rang înalt de la Moscova şi Washington au declarat pentru Reuters în 2024 că nu îşi pot aminti ca relaţiile să fi fost vreodată mai proaste.
Administraţia preşedintelui american Donald Trump prezintă conflictul din Ucraina drept un război prin procură între Statele Unite şi Rusia, iar Trump a avertizat în mod repetat cu privire la riscul escaladării acestuia într-un război mondial, notează Reuters.
Rusia şi SUA au avut primele discuţii de la începutul invaziei ruse în Ucraina la 18 februarie la Riad. Delegaţiile americană şi rusă au avut, de asemenea, o sesiune de 12 ore cu uşile închise la Riad pe 24 martie.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.