Home » Articole » METEO: Ninsoare și viscol în sud-vestul țării: trafic restricționat în zona turistică Horezu

METEO: Ninsoare și viscol în sud-vestul țării: trafic restricționat în zona turistică Horezu

METEO: Ninsoare și viscol în sud-vestul țării: trafic restricționat în zona turistică Horezu
sursa foto: Prefectura Alba
Ascultă articolul

În sectorul de drum „Păstrăvărie” din zona turistică a orașului Horezu, carosabilul este acoperit cu zăpadă și vizibilitatea este redusă. La fața locului acționează utilaje de deszăpezire, sprijinite de un echipaj de poliție, în vederea restabilirii condițiilor de circulație în siguranță

În județul Vâlcea au fost luate măsuri temporare de restricționare a circulației rutiere pe drumul de acces spre stațiunea Vârful lui Roman (strada Lungă). Restricția a fost impusă în contextul avertizărilor meteorologice caracterizate prin ninsoare abundentă, viscol și depunerea unui strat de zăpadă pe partea carosabilă.

- articolul continuă mai jos -

Decizia a fost luată la nivelul Poliției Orașului Horezu, în colaborare cu Primăria Orașului Horezu, în calitate de administrator al drumului, vizând sectorul „Păstrăvărie” din zona turistică a orașului Horezu.

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a transmis că măsura a fost instituită pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere și pentru protejarea participanților la trafic, în condițiile în care carosabilul este acoperit cu zăpadă și vizibilitatea este redusă.

La fața locului acționează utilaje de deszăpezire, sprijinite de un echipaj de poliție, în vederea restabilirii condițiilor de circulație în siguranță.

IPJ Vâlcea recomandă conducătorilor auto să evite deplasările în zona afectată până la ridicarea restricțiilor și să respecte indicațiile forțelor de ordine. De asemenea, este important ca autovehiculele să fie echipate corespunzător pentru sezonul de iarnă, iar viteza de deplasare să fie adaptată condițiilor de drum.

Polițiștii fac apel la responsabilitate și prudență din partea tuturor participanților la trafic, pentru a preveni situațiile de risc și a contribui la siguranța comunității.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole