Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Reprezentanţii Municipalităţii vor autoriza protestele profesorilor, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
„Eu am autorizat toate protestele care au fost solicitate, inclusiv cele împotriva mea. Vă aduc aminte că au fost luni de zile proteste la geamurile Primăriei făcute de diferite grupuri de cetăţeni. Evident, vom autoriza toate protestele”, a răspuns Nicuşor Dan, întrebat de jurnalişti, miercuri, la o conferinţă de presă, dacă va autoriza protestul cadrelor didactice de joi sau vineri, relatează Agerpres.
Edilul general al Capitalei a subliniat că nu există protest care să fie respins.
Liderul sindical din educație Marius Nistor a anunțat miercuri că un nou protest va avea loc joi sau vineri în București. El a spus că sindicatele au depus o cerere la Primăria Capitalei și, în funcție de răspunsul primăriei, protestul va fi organizat într-una din zilele viitoare. Detalii aici.
Joi va fi organizat în Capitală și un protest la care sunt așteptați mii de sindicaliști din sănătate, care va fi urmat și de un marș. Detalii aici.
Bravo, Nicusor Dan! Inca un motiv sa te votez!
Cand era Firea primar, un ONG apropiat de Firea a „inchiriat” spatiul din jurul Primariei Capitalei in asa fel incat nimeni sa nu poate organiza o manifestatie pe motiv c-ar fi devenit contra-manifestatie, legea adunarilor publice nu permite 2 adunari publice in aceeasi zona.
Smechera si anti-democratica Gabriela Firea
nu credeam ca voi vedea asa ceva, nici macar in Romania. toata clasa politica si-a dat mana sa distruga educatia. cu ‘girul’ dat de doi martafoi, o matracuca, si un faraon.