Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
România analizează solicitarea Ucrainei de a furniza interceptoare pentru sistemele Patriot, a declarat miercuri președintele Nicușor Dan, precizând că cererea a fost transmisă prin NATO și că o decizie ar putea fi luată în următoarele săptămâni, transmite Mediafax.
Președintele Nicușor Dan a confirmat miercuri, după participarea la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est de la Kiev, că România analizează posibilitatea de a furniza Ucrainei interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, după ce Kievul a solicitat sprijin statelor care dețin astfel de echipamente.
Întrebat despre informațiile potrivit cărora Ucraina a cerut aliaților să îi împrumute interceptoare pentru sistemele Patriot, în contextul intensificării atacurilor rusești, șeful statului a spus că solicitarea a fost făcută în cadrul NATO și este analizată de autoritățile române.
„Da, a fost o solicitare care s-a făcut la nivel NATO, adică Ucraina s-a adresat prin NATO (…), și a existat cumva o solicitare proporțională pentru cele câteva țări care au tipul acesta de echipamente și, legat de această solicitare pentru România, este în analiză în momentul acesta”, a declarat Nicușor Dan.
Întrebat dacă România ia în calcul acordarea acestui sprijin, președintele a răspuns afirmativ.
„Da”, a spus șeful statului, întrebat dacă România analizează această posibilitate.
Nicușor Dan a precizat că o decizie ar putea fi luată într-un interval relativ scurt.
„Destul de repede, e o chestiune de săptămâni”, a afirmat președintele.
Solicitarea Ucrainei vine în contextul în care autoritățile de la Kiev au avertizat că stocurile de interceptoare pentru sistemele Patriot sunt insuficiente pentru a face față valurilor de atacuri cu rachete balistice și drone lansate de Rusia.
În acest context, Kievul a cerut statelor partenere care operează astfel de sisteme să ofere temporar interceptoare până la completarea propriilor stocuri.
Și noi ce facem monșer, ne apărăm cu analizele matematice ale tale?
@taci
Nu , inteligentule, pe noi ne apără ucrainienii. E mult mai bine să-i inarmezi pe alții care să lupte pt tine , decât să lupți tu singur.