Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, după ce a participat prin videoconferință la reuniunea Coaliției de Voință, că „România va continua să ofere tot sprijinul necesar Ucrainei pentru a se apăra și a negocia pacea dintr-o poziție de forță”.
„La patru ani de când Rusia a lansat războiul ilegal și nejustificat împotriva Ucrainei, am participat, alături de alți lideri europeni și de aceeași opinie, la o nouă reuniune a Coaliției de Voință. România va continua să ofere tot sprijinul necesar Ucrainei pentru a se apăra și a negocia pacea dintr-o poziție de forță”, a precizat Nicușor Dan într-o postare pe X.
Președintele României a subliniat că Ucraina luptă cu demnitate și curaj pentru a ne apăra pe toți, iar pentru asta îi suntem recunoscători.
„O perioadă atât de lungă de război face ca rezistența poporului ucrainean să fie cu atât mai admirabilă. Vă suntem alături pentru a obține o pace justă și cuprinzătoare și pentru a stabili garanții de securitate care să prevină posibilitatea unei noi agresiuni din partea Rusiei. Acest lucru rămâne esențial pentru noi, deoarece securitatea României și a întregului continent este strâns legată de cea a Ucrainei”, a adăgat președintele.
În semn de omagiu pentru toți ucrainenii care și-au pierdut viața în acești teribili patru ani de război brutal, Palatul Cotroceni va fi iluminat astăzi în culorile drapelului Ucrainei.
#FourYears since Russia launched its illegal and unjustified war against #Ukraine, I took part, together with other European and like-minded leaders, in a new meeting of the Coalition of the Willing. Romania will continue to provide all the necessary support for Ukraine to defend…
— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) February 24, 2026