G4Media.ro

Nicușor Dan: Cele mai multe companii municipale trebuie desființate

Nicușor Dan: Cele mai multe companii municipale trebuie desființate

Deputatul independent Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei, consideră că cele mai multe dintre companiile municipale trebuie desfiinţate, astfel încât Primăria generală să cheltuie cât câştigă, „şi nu mai mult”, transmite Agerpres.ro.

„Situaţia este într-atât de dramatică la Bucureşti, că măsurile pe care urmează să le luăm, dacă suntem responsabili, sunt cumva obligatorii. Atât în ceea ce priveşte reduceri bugetare – avem un deficit real, undeva spre jumătate din buget, pe care îl tot rostogolim şi e ca un bulgăre de zăpadă care se tot amplifică. Deci trebuie să tai (…) la companii. Cele mai multe dintre ele trebuie desfiinţate. În unele dintre ele sunt oameni care au fost transferaţi acolo din fostele administraţii ale primăriilor şi unii dintre ei sunt competenţi şi trebuie să-i aducem înapoi în administraţia primăriei. O primărie care să cheltuie cât câştigă, nu mai mult”, a declarat Nicuşor Dan la Realitatea Plus.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat joi că susţine candidatura lui Nicuşor Dan la funcţia de primar general al Capitalei în alegerile din acest an, dar a menţionat că această propunere va trebui supusă aprobării şi în cadrul forurilor de conducere ale partidului.

sursa foto: Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Cat de curajoasa si sincera aceasta declaratie !! Incompetentii , umpluturile si nepotismul au de ce sa se teama !

  2. Trebuie un audit detaliat al ultimului mandat facut de atcineva decat de firma de escroci kpmg, vazut ce s-a cheltuit aiurea si recuperat prejudiciul.
    Ar fi interesant de vazut pontajul angajatelor ruxandra tutuianu si alina laufer (si multi altii de aceeasi natura, pe care nu ii stiu) si examinata contributia lor la bunul mers al primariei. Daca nu isi pot justifica activitatea, BANII INAPOI!

  3. Când am auzit de Nicușor Dan … am reținut „matematician”. Acum nu mai știu cine e.
    PNL e USL… tre’ sa fii prost sa nu știi cine e adversarul tau.
    Un primar fara consilieri e multimea gaura… unde mai pui ca trebuue sa stabileasca toti directorii interni de la departamente si bugetele aferente si „comisioanele” aferente.

  4. Trebuie date afară toate slugile politice din PMB.

    Adică 99% din PMB.

  5. Buna dimineata!Foarte bine Închisoare!Desființează tot!Asa vei reusi sa mărăști taxele locale ale bucureștenilor pentru a reuși să mărăști cheltuielile cu șomerii care vor rezulta din desființare!Cum partidele care te vor sprijini au privatii lor interesați să preia activitatea acelor firme prin desființare,va fi interesant de urmărit cum vor reuși să te susțină consilierii partidelor.Va fi multă democratie in consiliul local!!!Apropo,poate le spui românilor care a fost motivul pentru care ai renuntat la un salariu de 2000 euro pentru unul de 600 euro?Si cum ai reusit sa devii un bucureștean autentic tinand cont ca ai plecat din Făgăraș?Tu si Alina Gorghiu ati facut din Fagaras raiul pe pamant si,v-ati gandit sa transformati Bucurestiul si tara?Felicitari,aveti buletin de Bucuresti?Oare de ce se inghesuie ardelenii la Bucuresti???

    • Haideti, ca puteti mai mult!
      Daca avea buletin de Voluntari era bun? (Sau de Bacau cu flotant la Voluntari?)

      O sa aflam si pana la ce varsta a facut pipi in pat la gradinita?

    • Se înghesuie din acelasi motiv din care unii postaci se baga-n seama!
      Fa Mia, ne crezi prosti? De când taxele locale platesc ajutorul de somaj? Sau pentru Bucuresti stii tu ceva ce Firoaica nu spune cu glas tare?
      Si cu cine tii, daca la 30 de ani de când a cazut regimul comunist vrei sa ne convingi ca o companie de stat e mai eficienta decât una privata?
      SICTIR!!

  6. Apucatura de ONG-ist. Calculam salariile pentru a raporta profit zero.

  7. va dati seama cati paduchi tremura acum cu gandul ca ND va castiga primaria?

  8. Mucea daramatoru, jeg de ultima speță, vrea sa fure de la saraci, la fel ca useristii…

    • Vrea sa fure de la saraci? Din cate stiu Dragnea Cariatul a furat de la copiii orfani … ce poate fi mai degradant?
      Tu arunci doar niste baliverne fara nici-un fel de baza.
      O zi buna!

  9. Campania municipala sport pentru toti
    Director: fostul psd-ist presedinte la tineret
    Angajati:neamuri,nepotisme,clientela politica.
    Salariu mediu:1000 euro
    Ce fac iau cu japca proprietati ale statului baze sportive facute cu banii bucurestenilor le baga intr-un circuit semi inchis si daca vrei sa joci pe ele iti cer tarife mai mari decat la privat,in timp ce bazele sunt lasate sa se degradeze.
    Cand ii intrebi de ce fac asta , ti se raspunde dar dute domne sa joci la cluburi private.

  10. Bună dimineața!Pentru”un urs”Se vede!Atât te duce părul!Să vorbești ca
    pe ulița satului românesc din care ai plecat!Putina economie nu îți strica,deci:șomerii sunt platiti de la bugetul statului care,stat,suntem noi toți cei din privat.Angajatii plătesc contributii pentru sanatate,somaj si pensii sub forma unei rate lunare în timpul vieții care,se reflectă într-o suma aferentă la momentul primirii acelor drepturi!!!Iar,privatilor li se stabilesc niște impozite și taxe aferente încasărilor pentru a se creea bugetul de stat,respectiv TVA,impozit pe profit și peste 20 de taxe pentru diverse avize,licențe,etc.In clipa in care crește numărul de șomeri, pentru a reuși să supraviețuiască 12 luni,sumele sunt alocate de la bugetul de stat pentru că, din 1% pe care îl dau angajații nu acoperă coșul zilnic.Cum în ultimele 3 luni,încasările sunt mici si bugetul este tot mic,de aceea se împrumută Catu!Dar când nu va mai avea posibilitatea de împrumut ,de regulă guvernele Austerității au procedat la marirea taxelor pentru privați!!!Aceste măriri se reflectă în preturi!Cum sigur nu le plângi de mila privatilor, îți doresc de bine:Sa fii unul din angajatorii României în vremurile tulburi pe care le creați!!!!!