Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Nicușor Dan a plecat, luni noaptea, la Milano, împreună cu fiica sa, într-o vizită privată potrivit surselor Antena 3 CNN. Decizia președintelui are legătură cu o promisiune pe care i-ar fi facut-o fiicei sale cu câteva săptămâni în urmă, spun sursele citate.
Vizita este una scurtă, pentru că vineri președintele va pleca spre Germania. Ar trebui să se întoarcă mâine seară.
Vizita la Milano este o promisiune pe care Nicușor Dan i-ar fi făcut-o fiicei sale încă dinainte de a termina școala, transmite Antena3.
Puține persoane de la Administrația Prezidențială știau de această plecare a președintelui Nicușor Dan, una privată, însoțit doar de fiica sa, restul familiei a rămas la București.
Președintele a plecat la Milano cu un avion low-cost. Pasagerii cursei au făcut fotografii cu șeful statului. „La 3 locuri în fața mea e Nicușor. Avion low cost, a făcut o aroganță și și-a plătit locurile să fie lângă cea mică”, a scris unul dintre pasageri.
Fiica lui Nicușor Dan, Aheea, are 9 ani, în timp ce Antim, băiatul său, are 3 ani.
Din vocabularul elevat la romanilor: a facut o aroganta si si-a platit locurile ca sa fie langa cea mica…